Aristotel Căncescu rămâne în arest

| 03 dec, 2014

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, va rămâne în arest până pe 23 decembrie, a decis, miercuri, definitiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Instanţa supremă a respins miercuri contestaţia lui Căncescu la decizia de prelungire a arestului. ICCJ a admis, în 19 noiembrie, propunerea procurorilor anticorupţie de prelungire a arestului preventiv pentru Aristotel Căncescu, în dosarul privind atribuirea ilegală a unor contracte.

Perioada în care acesta trebuie să stea în arest a fost prelungită până la 23 decembrie.

În acelaşi dosar, ICCJ a decis, pe 20 noiembrie, ca deputatul Ion Diniţă să fie cercetat sub control judiciar, după ce plenul Camerei a avizat, marţi, luarea de măsuri preventive faţă de acesta.

Preşedintele suspendat al CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a fost reţinut în 7 octombrie, iar o zi mai târzu a fost eliberat, după ce instanţa supremă a respins cererea procurorilor de arestare preventivă a acestuia. Două săptămâni mai târziu, în 24 octombrie, Aristotel Căncescu a fost arestat preventiv, după ce un complet de la ICCJ a admis contestaţia procurorilor anticorupţie.

Aristotel Căncescu (PNL) este cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci fapte) şi instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi administratorul public al judeţului Braşov, Radu Ispas, Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Braşov, firmă care ar fi fost favorizată la atribuirea unor contracte de către CJ Braşov, şi vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu.

Potrivit anchetatorilor, în urma abuzului în serviciu exercitat de Aristotel Căncescu în favoarea firmei SC Ramb Sistem, acesteia i-ar fi fost acordate preferenţial două contracte, în 2007 şi 2008. Din documentele din dosar rezultă că, în schimbul decontării abuzive a unor sumelor în cuantum de 664.180,54 lei către SC Ramb Sistem, firma i-a construit lui Căncescu un teren de tenis la reşedinţa acestuia din Râşnov.

La rândul său, deputatul PC Ion Diniţă este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, după ce Consiliul Judeţean Braşov ar fi fost prejudiciat, în urma plăţilor nelegale făcute firmei parlamentarului, cu peste 7,6 milioane de euro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
04 dec, 2014
anonim
Prelucram din polistiren expandat sau extrudat, literele volumetrice, sigle și logo-uri 3D , figuri 3D, obiecte supradimensionale sau reclame neluminoase.Ne gasiti pe polistiren3d

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ