Asociația M10 solicită, printr-o petiție publică, demisia lui TĂRICEANU

| 28 mai, 13:53

Asociația M10, condusă de europarlamentarul Monica Macovei, a lansat joi o petiție publică prin care solicită demisia sau revocarea din funcție a președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

"Considerăm că acțiunile sale din ultima perioadă reprezintă un atac la justiția din România și la independența celor două instituții cheie: DNA și ÎCCJ și demonstrează încă o dată dorința constantă a anumitor oameni politici de a bloca și controla justiția", se arată într-un comunicat al M10.

În comunicat se reamintește că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis pe 26 mai o scrisoare deschisă președintelui României prin care solicită înlăturarea din funcțiile pe care le ocupă, prin demitere sau prin demisie, a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța-Kovesi, și a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu.

"Scrisoarea lui Călin Popescu Tăriceanu vine în contextul în care DNA a solicitat Senatului României să predea până pe 27 mai 2015 toate înscrisurile întocmite în anii 2014 și 2015 de Comisia pentru Regulament a Senatului României, în cererea DNA făcându-se referire la dosarul 122 din 2012, adică dosarul în care este cercetat penal senatorul Dan Șova", se afirmă în comunicat.

Sursa citată se referă și la faptul că în aceeași scrisoare Tăriceanu îi solicită președintelui Iohannis să susțină modificarea Codului de procedură penală în vederea eliminării arestului preventiv pentru infracțiuni comise fără violență și înlocuirii sintagmei "suspiciuni rezonabile" cu "indicii temeinice".

"Parlamentul României încearcă prin modificările legislative adoptate tacit în ultima perioadă să mutileze instituțiile anticorupție și să restrângă puterea justiției, iar solicitările domnului Călin Popescu Tăriceanu se aliniază acestor practici. Asociația M10 consideră că politicienii trebuie să respecte independența justiției și separația puterilor în stat (...). Pentru toate aceste motive, considerăm că domnul Călin Popescu Tăriceanu nu mai poate ocupa poziția de al doilea om în stat și solicităm demisia sau revocarea sa imediată din funcția de președinte al Senatului României", conchide comunicatul Asociației M10.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ