Băsescu: Reducerea CAS este de dorit dacă sunt identificate clar sursele bugetare de compensare

| 17 iul, 2014

Reducerea CAS. Preşedintele Traian Băsescu a reiterat joi în timpul consultărilor cu reprezentanţii mediului de afaceri din România faptul că este un susţinător al reducerii fiscalităţii în România şi că reducerea CAS este una de dorit dacă sunt identificate în mod clar sursele bugetare de compensare.

Reducerea CAS. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis joi, şeful statului a împărtăşit îngrijorările pe care le are cu privire la sustenabilitatea acestei măsuri în perioada 2015 - 2017, în condiţiile în care legea prin care ar urma să fie introdusă măsura de reducere a CAS nu este însoţită de o fundamentare temeinică a surselor bugetare de compensare, fondul de pensii înregistrează deja un deficit structural semnificativ iar România trebuie să îşi respecte angajamentele luate la nivel european cu privire la atingerea ţintei de deficit structural pentru anul 2015.

La întâlnire au participat din partea mediului de afaceri Steven van Groningen, membru al boardului Consiliului Investitorilor Străini, Valeriu Nistor, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Americane (AmCham), Angela Roşca, membru al Consiliului Investitorilor Străini, Radu Merica, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, şi Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.

Citeşte şi: Investitorii străini: Degeaba reducem CAS azi dacă mărim alte taxe mâine

După discuţii, preşedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, a declarat că reprezentanţii mediului de afaceri sunt de acord, în principiu, cu reducerea CAS. Steven van Groningen a adăugat însă că există un risc real ca bugetul să nu respecte limitele impuse şi că oamenii de afaceri împărtăşesc aceleaşi idei cu şeful statului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ