BEZNĂ totală în orașul Carei. Locuitorii nu au curent electric din seara Revelionului

| 02 ian, 14:39

Peste 9.000 de locuitori din municipiul Carei nu au curent electric din seara zilei de 31 decembrie, din cauza unor avarii la rețeaua de alimentare, veche de zeci de ani.

Directorul Electrica Satu Mare, Mircea Tămaș, a afirmat vineri, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, că s-a intervenit de mai multe ori la rețeaua veche și speră ca, până "în cursul acestei seri", oamenii să aibă din nou curent.

Prima defecțiune a apărut în 30 decembrie, fiind remediată, dar, în 31 decembrie, au apărut încă două defecțiuni și pe cablurile de rezervă, astfel că lucrurile s-au agravat.

"Lucrările au început imediat. S-a lucrat nonstop, oamenii au lucrat toată noaptea de Revelion și, de atunci, se lucrează încontinuu. S-au reușit reparații succesive de cabluri de rezervă și s-au pus sub tensiuni. Din păcate, unul a cedat după trei ore, celălalt după 10 ore. Motivele sunt de ordin tehnic, se poate invoca și sarcina importantă, dar și nivelul de calitate al acestor instalații se pare că lasă mult de dorit", a declarat Tămaș.

Potrivit acestuia, se lucrează cu două echipe pe alimentarea principală și cu o altă echipă pe o linie secundară, urmând ca realimentarea să se facă "în cursul acestei seri".

Primarul Careiului, Eugen Kovacs, a spus că sunt zone unde, în ultimii ani, s-a intervenit de zeci de ori, singura soluție fiind înlocuirea întregii linii, veche din anii '70.

"Este o situație gravă, oricând se poate repara dacă nu se pot schimba aceste cabluri foarte vulnerabile", a declarat primarul.

Prefectul Eugeniu Avram a solicitat tragerea la răspundere a celor vinovați de faptul că nu s-a făcut această investiție de ani de zile și a cerut factorilor implicare maximă pentru rezolvarea problemei.

La fața locului, intervin echipe ale Electrica din Satu Mare, Bihor și Maramureș. Sunt afectate 29 de posturi de transformare și 3.000 de clienți, însumând peste 9.000 de locuitori. Spitalul din Carei funcționează pe generator.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ