Bilanţul Consiliului Concurenţei pe 2013: amenzi de aproape 87 de milioane de lei

| 24 ian, 2014

Consiliul Concurenţei a acordat anul trecut amenzi în valoare totală de 86,7 milioane de lei (19,3 milioane de euro), faţă de 30,2 milioane de lei, cât au fost amenzile în anul precedent, potrivit bilanţului pe 2013 furnizat de instituţie.

Consiliul Concurenţei a declanşat 12 investigaţii anul trecut, privind posibile încălcări ale legislaţiei, faţă de 18 investigaţii deschise în 2012. Opt dintre anchete vizează cazuri de cartel, iar şase sunt investigaţii sectoriale, notează Agerpres.

Un număr de 34 de investigaţii au fost finalizate şi au fost notificate 37 de concentrări economice.

Din cele 7 investigaţii care s-au finalizat cu amenzi, una a fost pe piaţa armamentului, alta pe piaţa produselor de tehnică dentară, apoi au fost sancţionate cartelurile privind gestionarea deşeurilor cu electrocasnice, nerespectarea regulilor din zona construcţiilor, de pe piaţa adezivilor şi mortarelor pentru polistiren, de pe piaţa jocurilor de noroc, dar şi de pe piaţa distribuţiei de filme către cinematografie.

Au fost realizate 12 acţiuni de inspecţie inopinată, cu 20% mai puţine faţă de cele organizate în 2012. Au fost controlate 80 de sedii de firme, faţă de 121 de sedii, în 2012.

În relaţia cu instanţele de judecată, comparativ cu anul precedent, în 2013 Consiliul Concurenţei a avut calitate procesuală în 172 de dosare, cu 16% mai puţine.

Dintre hotărârile irevocabile, 93% au fost luate în favoarea instituţiei, iar 64% dintre amenzi au fost menţinute irevocabil.

Hotărâri irevocabile au fost luate în cazuri precum benzina (ENI, MOL, OMV Petrom, Lukoil, OMV Petrom Marketing, Rompetrol), insulina (Mediplus), Orange şi Vodafone, pensii (Alianz), cazurile în care a fost invocat privilegiul legal (Alpiq Romindustrie, Alpiq Romenergie, Energy Holding), dosarul în care a fost invocată recunoaşterea (Baxter).

În ceea ce priveşte concurenţa neloială, Consiliul a avut 83 de cazuri, cu 9% mai puţine faţă de 2012. Au fost finalizate 59 dintre ele, iar 24 sunt în derulare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ