BOR REFUZĂ să emită bon fiscal pentru banii credincioşilor. Explicaţia vehementă a Patriarhiei Române

| 13 mai, 17:09

După ce în mediul virtual au apărut discuţii aprinse şi cereri ca preoţii să ofere "bon fiscal" pentru fiecare sumă primită de la credincioşi, Biserica Ortodoxă Română a reacţionat, punând criticile pe seama "ignoranţei" sau "rea voinţei".

Răspunsul Patriarhiei Române vine după ce în mediul virtual au existat tot mai multe voci care au cerut ca preoţii să ofere bon fiscal pentru taxele percepute la nunţi, botezuri şi înmormântări.

 

"Ca răspuns la unele referiri inexacte despre statutul juridic şi fiscal al Cultelor religioase apărute, probabil din ignoranţă sau rea voinţă, în media ultimelor zile, Patriarhia Română reaminteşte:

 

Cultele religioase sunt persoane juridice de drept privat şi utilitate publică care se organizează şi funcţionează potrivit Legii Cultelor (nr. 489/2006), în baza prevederilor Constituţiei României (art. 29 şi 30). Acestea sunt autonome şi organizate potrivit propriilor statute sau coduri canonice.

 

Având în vedere rolul important al Cultelor religioase în viaţa socială a unui popor, pe lângă sprijinul financiar acordat de la bugetul public, Statul sprijină unităţile de cult şi prin acordarea de facilităţi fiscale în condiţiile legii. De asemenea, autorităţile promovează sprijinul acordat de credincioşi Cultelor religioase prin deduceri pe impozitul pe venit şi încurajează sponsorizarea acestora.

 

Astfel, Codul fiscal al României precizează la art. 15 alin.1 lit. f că veniturile realizate de unităţile bisericeşti din donaţiile credincioşilor şi din activităţi economice (producerea şi vânzarea de lumânări, calendare, carte religioasă, vin cultic şi alte obiecte bisericeşti etc.) sunt scutite de impozit dacă sunt folosite în scopuri bine definite, şi anume întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult (plata facturilor la curent electric, apă, gaze etc.), pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a locaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi non-profit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. (...)

 

Contribuţiile benevole (donaţiile) ale credincioşilor sunt înregistrate în evidenţa contabilă a fiecărei parohii. (...)

 

Veniturile înregistrate sunt folosite pentru plata salariilor personalului deservent, a impozitelor şi contribuţiilor sociale, a utilităţilor (curent electric, gaze, apă etc.), pentru întreţinerea şi reparaţia locaşurilor de cult şi a altor clădiri bisericeşti, conform prevederilor menţionate din Codul Fiscal. În plus, fiecare parohie desfăşoară activităţi liturgice, sociale, educaţionale, misionare şi culturale în favoarea comunităţii de credincioşi, activităţi susţinute financiar din venituri proprii", mai explică Patriarhia, pe basilica.ro.

Concluzia reaminteşte enoriaşilor de ce preoţii nu vor oferi bonuri fiscale: "Cultele religioase nu sunt organizate ca societăţi comerciale (ca barurile, cafenelele, restaurantele etc.) şi, ca atare nu urmăresc profitul, ci ele constituie comunităţi parohiale sau monahale, iar veniturile realizate sunt folosite pentru susţinerea activităţii cultice (spirituale), culturale, educaţionale şi social-filantropice în folosul societăţii".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ