Câmpeanu:Nu avem motivaţia CCR la decizia privind Legea sistemului unitar de pensii

| 30 oct, 2013

Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a declarat, miercuri seară,  că nu există încă motivaţia Curţii Constituţionale referitoare la decizia privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului de modificare a legii privind sistemul unitar de pensii publice şi, din acest motiv, nu se ştie încă ce se doreşte cu această decizie.

'Nu avem motivaţia şi nu ştim exact ce anume se doreşte cu această decizie. Când o să o avem o să vedem', a spus Mariana Câmpeanu.

Curtea Constituţională a României a decis că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.III alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prevederile declarate neconstituţionale stabilesc '(2) Indicele de corecţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011. (3) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2), indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă'. 

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de trei persoane din Arad, iar decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Tribunalului Arad - Secţia civilă. Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Mariana Câmpeanu a precizat că trebuie modificate paragrafele menţionate, acest fiind şi motivul pentru care CCR s-a adresat Parlamentului.

'Trebuie să modificăm cele două paragrafe şi să vedem cum, în funcţie de decizia Curţii. Aceste paragrafe trebuie modificate şi, de aceea, s-au adresat Parlamentului', a explicat Mariana Câmpeanu.

Ministrul Muncii a precizat că legea trebuie modificată într-un anumit termen şi, dacă li se aplică tuturor celor care s-au înscris la pensie din 2011, va trebui lucrat fiecare dosar în parte.

'Legea trebuie modificată într-un anumit termen, nu ştiu exact, 40 - 60 de zile. După ce modificăm, trebuie modificat bugetul, luat fiecare dosar şi recalculat şi apoi să începem plăţile. Este un proces foarte laborios', a spus Mariana Câmpeanu, menţionând că plăţile ar putea începe în 2014.

Ministrul Muncii a subliniat că, dacă decizia e general obligatorie şi nu se aplică doar celor trei care au ridicat excepţia de neconstituţionalitate, îi va viza pe cei care s-au înscris la pensie din 2011, şi anume 'câteva sute de mii'.

Întrebată la ce sumă s-ar ridica diferenţele ce ar trebui plătite, Mariana Câmpeanu a răspuns că 'astfel de calcule nu se pot face pe picior'.

'Nu se pot face astfel de calcule pe picior. Ştiţi cum se calculează pensia: se face punctajul mediu ce rezultă din împărţirea salariului persoanei respective la salariul mediu pe economie în fiecare lună, se adună, se împarte la 12, se adună toată perioada lucrată şi se face un punctaj mediu anual. Asupra lui se aplică acest coeficient de corecţie şi, deci, pentru fiecare caz în parte, în funcţie de punctajul mediu şi de perioada la care se aplică această decizie, vor rezulta nişte sume', a spus ministrul Muncii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ