Cazanciuc: m-am consultat cu şeful DNA, Kovesi, pe numirile şefilor de direcţii

| 08 oct, 2013

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, marţi, că  s-a consultat cu procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, când a făcut propunerile pentru funcţii de conducere la Direcţie, iar aceasta a avut alte opţiuni, şi anume pe Mariana Alexandru şi Lucian Papici.

"M-am consultat, bineînţeles, şi cu doamna Kovesi când am făcut aceste propuneri. Sigur, doamna Kovesi a avut alte prime opţiuni, şi anume doamna Alexandru şi domnul Papici. I-am explicat, din punctul meu de vedere, de ce aceste opţiuni nu ar putea fi primite, respectiv faptul că soţul doamnei Alexandru a fost propus şef de secţie la militară şi nu putem avea soţ-soţie, din patru funcţii de conducere, la nivelul secţiilor", a spus Robert Cazanciuc, după şedinţa Plenului Consiliului Superior al magistraturii (CSM), citat de Mediafax.

Robert Cazanciuc a spus că ministrul Justiţiei, potrivit legii, face propunerile şi nu are nevoie de avizul şefului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar consideră că este nevoie de o consultare.

"Din decenţă, m-am consultat cu procurorul şef al DNA pentru a face echipă, cum am făcut de fiecare dată. Ministrul nu are nevoie de avizul şefului DNA. Sigur, este nevoie de o consultare", a adăugat Cazanciuc.

Ministrul Justiţiei a reafirmat că o consultare cu procurorul şef al DNA a avut loc, iar Kovesi "şi-a menţinut punctul de vedere".

Întrebat dacă procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a procedat corect atunci când a dispus încetarea delegării procurorului DNA Lucian Papici la conducerea Secţiei de combatere a corupţiei, după ce anterior îi prelungise delegarea, Cazanciuc a răspuns: "Este atributul procurorului general de a înceta o delegare". Ministrul a precizat că nu crede că Tiberiu Niţu ştia când finalizează Lucian Papici dosarul referendumului. "Să rămânem strict în limitele prevăzute de lege", a adăugat Cazanciuc.

Ministrul Justiţiei a mai spus că nu crede că este decent ca un procuror şef să se agaţe cu orice preţ de funcţie şi să nu dea şansa şi altor magistraţi la funcţii de conducere.

"Cu privire la domnul Papici, a avut două mandate succesive de şef de secţie şi i-am spus foarte clar că, din punctul meu de vedere, trebuie să dăm şi altor procurori din DNA şansa de a ocupa funcţii de conducere. Nu cred că este decent să te agăţi cu orice preţ de o funcţie de conducere şi să nu dai şi altor procurori şansa de a accede la funcţii de conducere", a precizat ministrul Justiţiei.

Întrebat dacă Tiberiu Niţu s-a consultat cu el înainte de a înainta propunerile de numire în funcţii de conducere la secţii ale DNA, Cazanciuc a spus că "fiecare a înregistrat exact prerogativele legale".

"În momentul în care s-a pus problema prelungirii celor care erau în funcţie la Secţia I, domnul procuror general m-a întrebat dacă am sau nu am propuneri de numiri definitive. Eu am spus că nu, la acel moment nu am conturat încă o echipă pentru o propunere defintivă, dar în momentul în care voi identifica doi procurori dispuşi să accepte asemenea funcţii, să facă echipă între ei, îl voi informa", a precizat Cazanciuc.

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a decis, în 2 octombrie, încetarea delegării procurorului Lucian Papici, şef al Secţiei I din DNA, şi a adjunctului acestuia, Mariana Alexandru, în locul lor fiind delegaţi procurorii Iuliana Bendeac, ca şef de secţie, şi Viorel Cerbu, ca adjunct, au declarat pentru Mediafax oficiali ai Parchetului instanţei supreme.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ