Ce înseamnă negocierea cu fermitate a USL-ului din 2012?

Furie, scandal şi isterie. Cam aşa ar putea fi rezumat comportamentul liberalilor din ultima săptămână. Iar apucăturile ţâfnoase ale liderului Crin Antonescu nu au făcut decât să îngreuneze şi în cele din urmă să blocheze orice dialog între partidele din USL. Mai mult, preşedintele PNL a continuat atacurile la adresa social-democraţilor, transmiţând printre altele şi un ultimatum premierului Victor Ponta.

Duminică seară, pnl-iştii s-au reunit într-o şedinţă de taină la sediul partidului, acolo unde, timp de aproape cinci ore, Crin Antonescu a încercat să-şi convingă colegii de oportunitatea unei ieşiri de la guvernare. Nu i-a mers, astfel încât la finalul discuţiilor, s-a inventat o declaraţie pe care purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, să o poată rosti. Aceasta a declarat că pentru întâlnirea de luni cu Victor Ponta, Antonescu şi Iohannis au primit din partea partidului “un mandat de fermitate”, liberalii cerând respectarea cu stricteţe a protocolului USL.

“Mâine (luni - n.r.), la întâlnirea cu premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL, domnul preşedinte Crin Antonescu şi prim-vicepreşedintele Klaus Iohannis au primit un mandat de fermitate, un mandat care înseamnă respectarea cu stricteţe a protocolului USL. PNL respectă şi îşi doreşte să facă parte din proiectul USL, aşa cum a fost el votat şi mandatat de cetăţeni, în alegerile din 2012”, a declarat Cristina Pocora la finalul întâlnirii conducerii partidului.

Rugată să aducă lămuriri în plus asupra termenului “mandat de fermitate”, Pocora a explicat că “un mandat de fermitate înseamnă să nu ne abatem de la protocolul semnat”, adăugând totodată că PNL-ul îşi doreşte să facă parte din USL, aşa cum a fost votat de cetăţeni în anul 2012.

În acest caz, este interesat de observat ce presupune sau mai bine spus, ce presupunea protocolul semnat în 2012 ? În primul rând, însemna un Crin Antonescu care-şi respecta partenerii de guvernare şi de alianţă. Şi când spun alianţă, mă refer şi la Alianţa de Centru-Dreapta (ACD), pe care liberalii o construiseră alături de Partidul Conservator. Or, se pare că la acea vreme, Antonescu accepta mai mult decât binevoitor PC-ul în această ecuaţie. Aroganţa şi superficialitatea cu care liberalii în frunte cu Antonescu au tratat relaţia cu Partidul Conservator au făcut ACD-ul nefuncţional, pentru ca în final, preşedintele PNL nici măcar să nu-i mai recunoască drept parteneri în cadrul Uniunii Social-Liberale.

În al doilea rând, USL-ul a fost votat în 2012 într-o proporţie covârşitoare şi datorită discursului şi a liniei de acţiune dusă împotriva preşedintelui Băsescu. Or, iarăşi dacă privim la ultimul an care s-a scurs, putem observa cu uşurinţă schimbarea de macaz în comportamentul lui Crin Antonescu şi totodată modul total diferit în a se raporta la Traian Băsescu. Astfel, pe parcursul lui 2013, Antonescu a început să-şi atace partenerii din PSD, lovind în special în aliatul său cel mai apropiat, Victor Ponta. Mai mult, Antonescu s-a delimitat de cele mai multe ori de măsurile luate de către Guvernul USL, grăbindu-se parcă mereu să aibă o poziţie contradictorie faţă de cea enunţată de Executiv. Roşia Montană, Codul Rutier şi comisia Nana sunt doar câteva din exemplele cele mai reprezentative.

Nu în ultimul rând, USL-ul a fost votat şi datorită componenţei liberale din cadrul Uniunii. În această situaţie, ieşirea de la guvernare pe care Antonescu pare că şi-o doreşte cu ardoare, nu ar fi decât o încălcare din partea PNL-ului a voinţei propriului electorat.

Cu alte cuvinte, negocierea cu fermitate anunţată pompos de Cristina Pocora este doar apă de ploaie, vorbă-n vânt, neexistând nimic concret care să susţină această sintagmă. Nu e nevoie de nicio negociere, de niciun “mandat ferm”. E nevoie doar de respectarea angajamentelor. Şi poate de puţin bun-simt. Care, ce-i drept, pare că s-a cam pierdut din 2009 încoace...