Ce măsură a găsit Augustin Zegrean împotriva lui Toni Greblă

| 22 ian, 18:24

Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a declarat că îi va cere judecătorului Toni Greblă să depună o declarație de incompatibilitate, iar în funcție de ce va consemna acesta în document, CCR va lua o decizie.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a subliniat că, potrivit Constituției, judecătorii Curții sunt incompatibili cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția celei de cadru didactic în învățământul juridic superior.

De asemenea, Zegrean a arătat că textul de lege prevede că orice judecător care a desfășurat alte activități decât aceea de judecător la Curte sau cadru didactic, care l-ar putea pune în situația de incompatibilitate, este obligat să declare președintelui CCR acest lucru.

Citeşte şi: Augustin Zegrean despre cazul Toni Greblă: Pentru noi a fost o surpriză uriaşă. Nu îi putem cere demisia


"Eu nu am primit nicio astfel de declarație din partea domnului judecător. Astăzi am aflat că unele dintre activități, din faptele pentru care este cercetat, l-ar putea pune în situația de incompatibilitate. Sigur că eu am să îi pretind acum să-și facă o astfel de declarație prevăzută de acest text din lege, pentru că este obligația judecătorului, este chiar la obligații trecută, și, în funcție de ce va declara dumnealui, vom lua o decizie, pentru că ce se spune în comunicatul DNA sunt doar, deocamdată, acuzații care i se aduc. Eu nu pot să-l declar incompatibil sau Curtea nu-l poate declara incompatibil pe o simplă declarație", a afirmat șeful CCR, conform Agerpres.

Întrebat dacă le va cere și celorlalți judecători ai CCR astfel de declarații de incompatibilitate, Augustin Zegrean a replicat : "Este o idee pe care mi-o dați și poate că este bună. Eu n-ar trebui să le cer, pentru că le cere legea. Este o obligație. Obligații scrise în lege sunt 4-5 și aceasta este una dintre ele".

Plenul Curții, reunit în ședința de joi, a luat act de comunicatul de presă al DNA din care rezultă că față de judecătorul Toni Greblă se efectuează acte de urmărire penală pentru săvârșirea unor infracțiuni.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ