Chirie IMENSĂ plătită de Mircea Geoană pentru vila de lux de la RA-APPS

| 07 dec, 2014

Mircea Geoană a preferat să plătească, timp de 3 ani,  peste 100.000 de euro chirie pentru vila de lux de la RA-APPS în loc să folosească aceşti bani pentru achiziţia unei alte case.

Explicaţia lui Geoană e de-a dreptul uluitoare: nu a găsit o locuinţă care să i se potrivească.

Suta de mii de euro pentru chiria vilei de lux nu a venit însă din conturile sale, ci, potrivit unui document RA-APPS obţinut de România TV, din cele ale soţiei sale, Mihaela.

Din declaraţia de avere a lui Mircea Geoană reiese că soţia sa are mai mulţi bani ecomisiţi decât el. Dacă Mircea Geoană are pe numele său conturi în valoare totală de aproape 70.000 euro, soţia sa, Mihaela, adună peste o sută de mii de dolari pe numele său. 

Potrivit documentului citat, începând din noiembrie 2011, chiria vilei a urcat la aproximativ 3.000 de euro pe lună. Astfel că anual, Mihaela Geoană a plătit către RA-APPS nu mai puţin de 40 mii de euro. 

De altfel, cu banii pe care i-a plătit drept chirie în ultimii trei ani, peste o sută de mii de euro, familia Geoană putea să-şi cumpere o casă. Mircea Geoană spune însă că nu au găsit ceva care să li se potrivească. 

"Da, este o chirie mare, am avut întotdeauna un plan de a putea să găsim o locuinţă a noastră în care să putem să ne potrivim”, a spus fostul candidat la preşedinţie. Iar după aproape zece ani şi promisiuni repetate că va părăsi casa, Geoană spune acum că, de data aceasta, chiar este în curs de mutare din vila din Primăverii.

"În curs de mutare" spunea însă Mircea Geoană că este încă de acum câţiva ani.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 dec, 2014
pontador-plagiator
cred ca i-se potriveste
Tocmai se construieste catedrala mantuirii neamului...e perfecta ptr. mr.geoana!!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ