Cioloş: Ieşirea Marii Britanii din UE va avea un impact de până la 15% pe bugetul european

| 08 iul, 14:05

Presiunea pe bugetul european va fi foarte mare în anii următori, iar ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va însemna un impact de 10 până la 15% asupra bugetului european, a declarat premierul Dacian Cioloş, vineri, la Forumul Internaţional al Alimentaţiei: Investim în viitorul agriculturii.

"Presiunea pe bugetul european va fi foarte mare în anii următori, cu atât mai mult cu cât Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană şi asta va însemna un impact de 10 până la 15% pe bugetul european, un impact direct, din primele estimări pe care le am. Deci, clar, presiunea pe bugetul european va fi mare şi mai ales pe politica de coeziune şi pe politica agricolă comună", a spus Cioloş. 

Premierul a atras atenţia că, în acest context, este foarte important cum va fi folosit bugetul politicii agricole comune. 

"Cred că e important să ne gândim cum folosim cât mai bine bugetul politicii agricole comune, pornind de la adevăratele nevoi ale politicii agricole comune şi nu de la prezervarea unor drepturi câştigate în timp în ultimii ani de negocieri ale diferitelor reforme, pentru că, dacă nu vom fi în măsură în cadrul sectorului agricol să venim cu astfel de idei, se va trece la o reformă simplă, prin tăiere. Atunci când nu reuşim să ne înţelegem, (...) e cel mai simplu - tăiem procentual şi ce rămâne vedem cum împărţim. Tocmai de asta cred că din timp ar trebui să avem astfel de discuţii cât mai pragmatice, ţinând cont de realităţile cu care ne confruntăm în momentul de faţă în Uniunea Europeană şi cum putem face ca reformele care vor veni să ne prindă cu lecţiile făcute şi cu idei cât mai bine şi cât mai precis conturate", a afirmat Cioloş. 

Totodată, şeful Executivului a arătat că politica agricolă comună a dovedit până în prezent că este o politică ce construieşte în Uniunea Europeană. 

"Uniunea Europeană are nevoie, în perioada imediat următoare, de proiecte care unesc şi nu care dezbină. (...) Eu sunt convins că politica agricolă comună a dovedit până acum că este o politică ce construieşte în Uniunea Europeană şi nu care dezbină Uniunea Europeană. (...) Politica agricolă comună (...) este una din politicile vechi, bătrâne, să spun, ale Uniunii Europene. Nu este bătrână în sensul de a fi prăfuită, ci (...) în sensul de a fi înţeleaptă şi de a putea împărtăşi din înţelepciunea adunată în aceste câteva decenii şi altor politici europene care se caută pe sine în momentul de faţă", a explicat Dacian Cioloş.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ