Claudiu Manda (PSD): Românii au nevoie de siguranță și de un Guvern competent și credibil

| 15 oct, 17:14

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat, joi, că românii au nevoie de siguranță și de un Guvern competent și credibil, care să înțeleagă dificultățile prin care trece țara și să aibă capacitatea de a lua decizii și de a le pune în practică.

 

'România are în față o perioadă în care fiecare decizie va trebui cântărită prin efectele pe care le are asupra oamenilor și prin contribuția sa la redresarea economiei și la recâștigarea încrederii în instituțiile statului. Românii au nevoie de siguranță și de un Guvern competent și credibil, care să înțeleagă dificultățile prin care trece țara și să aibă capacitatea de a lua decizii și de a le pune în practică. Am decis să ne asumăm guvernarea și am propus o echipă de miniștri cu experiență, care știu ce au de făcut și care înțeleg că, în această perioadă, oamenii nu mai au timp să aștepte. Le-am cerut să pună tot ceea ce știu, toată energia și toată puterea lor de muncă în slujba românilor. Să fie preocupați, înainte de orice, de soluțiile pe care le pot oferi', a scris Manda pe Facebook.
El a adăugat că înțelege 'de ce toți fug acum de responsabilitatea guvernării', mai ales cei care de cinci luni 'adâncesc criza în care se află țara'.
'Dar românii nu înțeleg de ce, după toate sacrificiile care li s-au cerut, tot ei ar trebui să plătească prețul refuzului unor politicieni de a-și asuma răspunderea. Niciun partid nu are voie să sacrifice oamenii pentru niște procente în sondaje. Iar PSD alege, ca întotdeauna, oamenii, nu imaginea și nici calculele electorale. Ne apropiem de iarnă, iar problemele nu mai pot aștepta. Avem nevoie de o rectificare bugetară urgentă și de pregătirea bugetului pentru anul viitor. Oamenii trebuie să știe că vor avea căldură la iarnă, că vor găsi medicamente în spitale și că serviciile publice de care depind vor continua să funcționeze. Românii nu mai au nevoie de explicații despre ce nu se poate. România trebuie să fie guvernată bine, cu seriozitate și cu respect față de oameni', a subliniat Manda.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ