Consilierul local Ionuţ Ionescu, reţinut de procurori în dosarul cumnatului lui Ponta, Iulian Herţanu

| 19 mar, 19:41

Consilierul local ploieștean Ionuț Ionescu a fost reținut, joi după-amiază, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploiești, după mai multe ore de audieri, surse judiciare afirmând că în cauză este vorba de o acuzație de luare de mită.

Ionuț Ionescu a fost scos încătușat din sediul DNA Ploiești, urmând a fi transportat în arestul preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, el afirmând că este vorba despre un denunț despre care nu poate vorbi pentru că "și-ar face rău singur", potrivit Agerpres.

"Nu pot să vorbesc, nu e bine să vorbesc pentru că mi-aș face rău singur. Nu se întâmplă astfel de lucruri cu mine. Merg în fața instanței cu sufletul deschis și cu ajutorul lui Dumnezeu", a afirmat Ionuț Ionescu.

Dosarul în care a fost reținut consilierul ploieștean vizează contractul de reabilitare și modernizare a sistemelor de apă și canalizare din județul Prahova, derulat prin SC Hidro Prahova.

În acelaşi dosar, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este arestat.

Iulian Herțanu, acționar la SC Grossman Engineering Group SRL, a fost arestat preventiv pe 18 februarie, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene și pentru evaziune fiscală. Aceleași acuzații au fost reținute și în cazul oamenilor de afaceri Mihail Marian Coman și Vladimir Răzvan Ciorbă.

În aceeași cauză, sunt cercetați sub control judiciar Mircea Cosma, președinte al CJ Prahova, și deputații Vlad Cosma și Sebastian Ghiță.

Acuzațiile se referă la modul în care a fost acordat în ianuarie 2012 un contract având ca obiect "Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic" de către SC Hidro Prahova SA Ploiești (societate cu capital integral de stat, la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) Asocierii SC Grossman Engineering Group SRL — SC Euro Construct Trading 98 SRL.

Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, audiat din nou la DNA în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta

Astfel, DNA susține că, în perioada 2011—2015, Iulian Herțanu — administrator de drept și, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al SC Grossman Engineering Group SRL, și angajat al CVR Asfalt Construct Group SRL, Vladimir Ciorbă — administrator/asociat la CVR Asfalt Construct Group SRL și CVR Activities Group SRL București și SC Gefam Pro SRL și Mihail Coman — administrator/asociat la SC Indserv SRL Ploiești și SC Indserv Proiect SRL Ploiești și angajat al SC Hidro Prahova SA (în calitate de consilier al directorului general) au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene și însușirii nelegale a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană.

De asemenea, aceștia au urmărit sustragerea de la plata contribuțiilor datorate către stat, prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat.

Contractul având ca obiect "Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic atribuit de SC Hidro Prahova SA Ploiești Asocierii SC Grossman Engineering Group SRL — SC Euro Construct Trading 98 SRL a fost semnat la data de 13 ianuarie 2012.



loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ