Corina Crețu: România are dificultăți în absorbția fondurilor europene

| 16 feb, 18:35

Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, a declarat, luni, că până în prezent la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate 188 de programe operaționale, dintre care 175 sub mandatul său.

"Până la acest moment au fost adoptate 188 de programe operaționale, 80% din total. Dintre acestea, 175 au fost adoptate sub mandatul meu. Celelalte vor fi adoptate după procedura de schimbare a Cadrului Financiar Multianual, care va intra în vigoare cel mai probabil în luna iunie. În această categorie este și Programul pentru Infrastructura Mare", a declarat comisarul european pentru Politici Regionale Corina Crețu, într-o conferință la Reprezentanța Comisiei Europene la București, în care a făcut bilanțul celor 100 de zile de mandat și a prezentat prioritățile pe anul 2015, conform Agerpres.

Potrivit Corinei Crețu, gradul de absorbție a crescut la nivelul Uniunii Europene, însă noile state membre ale Uniunii, incluzând aici și România, "au dificultăți în absorbție".

Printre prioritățile pentru anul în curs, Corina Crețu a menționat buna funcționare a grupului de lucru format din specialiști europeni care acționează în vederea accelerării absorbției în țările în care există dificultăți în această privință.

În ceea ce privește Programul de infrastructură mare, comisarul european a afirmat că există negocieri între Comisie și Guvernul de la București și se așteaptă forma finală a programului care va fi depusă la Comisia Europeană.

"În legatură cu Programul de infrastructură mare, știu că negocierile sunt la nivel de DG și Guvernul României, Directoratului General. Știu că observațiile au fost minore și așteptăm să fie depuse, să vedem exact programul atunci când va fi depus la Comisia Europeană, în mod oficial", a afirmat Crețu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ