Guvernul dă 800 de milioane de lei pentru plata beneficiarilor de fonduri europene

| 18 feb, 16:58

Guvernul României a aprobat în şedinţa de astăzi, 18 februarie a.c., un nou împrumut de la Trezoreria Statului pentru a pune la dispoziţia Autorităţilor de Management ale programelor operaţionale resursele necesare pentru plata facturilor către beneficiarii de fonduri europene.

"Guvernul României a aprobat un nou împrumut cu o valoare de 800 milioane de lei, sumă care va fi folosită pentru plata beneficiarilor. Obligația statului român este să asigure resursele necesare pentru plata beneficiarilor la timp, fapt care facilitează implementarea proiectelor și asigură premisele necesare pentru absorbția fondurilor UE. Ulterior, sumele achitate beneficiarilor de către statul român vor fi rambursate României de către Comisia Europeană. Atenționez, din nou, că implementarea proiectelor din cadrul tuturor programelor trebuie accelerată semnificativ în acest ultim an în care mai putem atrage fondurile alocate pentru perioada de programare 2007 – 2013”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Citeşte şi:  Corina Crețu: România are dificultăți în absorbția fondurilor europene

Noile fonduri vor fi folosite pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii proiectelor implementate în cadrul a trei programe.

Astfel, pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii Programului Operaţional Mediu au fost alocate fonduri cu o valoare de 400 milioane de lei, iar pentru achitarea facturilor către beneficiarii Programului Operaţional Regional a fost prevăzută o sumă de 250 milioane de lei. În acelaşi timp, pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice a fost alocată o sumă de 150 milioane de lei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ