Crin a fost lucrat nemțește. Intră Iohannis în cursa prezidențială?

| 02 iun, 2014

Renunțarea intempestivă a lui Crin Antonescu la cursa prezidențială este doar ultima dintr-un șir lung de mișcări politice bruște, care au vădit intrarea președintelui PNL sub zodia imprevizibilității, precum și intrarea partidului sub influența lui Traian Băsescu.

Crin Antonescu a rămas acum izolat într-un colț al partidului, a fost jumulit de tot sprijinul din partea organizațiilor care îl susțineau și ar putea fi înlocuit în candidatura pentru Cotroceni de Klaus Iohannis.

Referitor la ultima repoziționare a lui Antonescu, Victor Ponta a comentat că “aceste decizii au fost luate în spatele scenei, fără a se da o explicatie logică oamenilor şi asta denotă ca domnul Antonescu e victima unor oameni care l-au manipulat şi intoxicat tocmai ca să-l aducă în acest punct”. Prim-ministrul a rememorat aceste etape, începute în 2013, când loialitatea liderului PNL a fost pusă la încercare, prin stropii de otravă picurați cu grijă de Sorin Roșca Stănescu, Cozmin Gușă sau Rareș Bogdan, care au dus în cele din urmă la ruperea alianței USL și, acum, la decesul și pomana politică a lui Crin Antonescu.

Cum a anunțat varianta de a nu candida la Cotroceni, Antonescu a fost imediat jumulit de orice susținere de către majoritatea liderilor și organizațiilor liberale care până ieri îl susțineau cel mai abitir, cum sunt Botoșaniul, Ilfovul sau Vâlcea. Toți și-au manifestat dorința de a-l avea candidat pe Klaus Iohannis, un personaj sosit în partid la spartul târgului USL, sau chiar pentru obiectivul spargerii sale. Iohannis nu este asimilat proiectului USL sau luptei împotriva regimului lui Traian Băsescu, poate fi la fel de bine asumat acum și de PDL și de PNL, și este puntea de legătură a liberalilor cu oamenii președintelui.

Garnitura care conduce acum PNL-ul din umbra demisiilor și care se pregătește să pună mâna de tot pe partid la congres nu este aceeași conducere care a decis formarea Uniunii Social-Liberale, în 2011. Liberalii au urmat orbește cursul politic sinuos hotărât de Crin Antonescu și echipa sa, și deși urmează congresul extraordinar la sfârșitul lunii iunie, lucrurile importante pentru PNL sunt deja stabilite și este puțin probabil să mai reieasă lucruri extraordinare din congres. Antonescu și echipa sa demisionară au pus deja partidul pe șinele care duc la Traian Băsescu: au înscris în grupul popularilor delegația partidului din PE, au decis fuziunea cu democrat-liberalii și faptul că cele două partide vor avea un singur candidat!

Iohannis întrunește condițiile de candidat căutate de Băsescu: nu este un om politic puternic, fiind un nou-venit în politica mare, și nu are rădăcini sau o legitimitate internă solidă în partid, fiind mai degrabă un brand lucios, gata de a fi preluat la cheie și folosit de către oricine are interesul să îl promoveze. Deocamdată, însă, Iohannis este doar una din variantele “acoperite în diverse laboratoare” și este posibil ca nu el să fie candidatul comun din planul ‘dreptacilor’. Victor Ponta a comentat intenția lui Antonescu de a nu candida la prezidențiale că “nimic nu este definitiv în politică”. Într-adevăr, modul în care Antonescu și-a anunțat retragerea, printr-un discurs ferm de prezidențiabil, face evident că numele său va fi printre cele testate în laboratoare și că Antonescu ar putea încă fi candidatul pe care îl va susține Traian Băsescu la toamnă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ