Iohannis, după întâlnirea PNL-PDL: Dorim o fuziune cât mai repede. Blaga: Lucrăm ca într-o alianţă

| 02 iun, 2014

Liberalii şi democrat-liberalii au reconfirmat luni, în cadrul unei noi întâlniri, dorinţa de a realiza cât mai repede o fuziune între cele două partide, a declarat luni, la finalul discuţiilor, prim-vicepreşedintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis.

"Dorim o fuziune a partidelor noastre, o fuziune cât mai repede. Am convenit câteva lucruri concrete, ce comisii mixte vor fi formate. (...) Acest lucru arată determinarea noastră de a merge pe această cale", a spus Iohannis.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat totodată că grupurile parlamentare ale celor două partide vor lucra de luni împreună.

"Lucrăm ca într-o alianţă, practic. De astăzi, grupurile parlamentare din Cameră şi Senat vor lucra împreună. Am stabilit şi paşii următori: vom lucra în comisii paritare, cea mai importantă dintre sarcini revenindu-i comisiei care să lucreze la proiectul pentru România. Ne interesează alegerile prezidenţiale foarte mult, vom avea un singur candidat, dar ne interesează un proiect pentru România cu care să-i convingem pe români, nu numai la alegerile prezidenţiale şi la viitoarele alegeri locale şi generale şi, mai ales, să construim o dreaptă unită", a spus Vasile Blaga.

PNL şi PDL doresc desemnarea unui candidat comun pentru prezidenţiale.

"Am reconfirmat că dorim un candidat comun pentru prezidenţiale, asta dacă nu reuşim fuziunea mai repede', a afirmat Iohannis.

"Cred că jumătatea lunii iulie - 1 august sigur ne va găsi cu un singur candidat desemnat. Eu aş spera ca din partea unui singur partid. Dar, dacă nu se poate până atunci fuziunea, din partea celor două partide", a menţionat şi Vasile Blaga

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ