Crin Antonescu – un om lipsit de măsură

Crin Antonescu a ieșit din nou la atac. Regimul de funcționare al discursului antonescian este reprezentat de o sinusoidă perfectă care, ieri cobora spășită și mai că și-ar fi cerut scuze în public, azi o ia razna la un azimut nejustificat decât, poate, numai de fumurile din capul său.

Dacă punctul de jos au fost precizări aproape panicate, provocate desigur de bascularea lui Voiculescu și a conservatorilor de partea lui Victor Ponta, azi Crin Antonescu atacă la baionetă aruncând cuvinte mari, asemeni unor grenade, nepăsător la efectele distructive ale acestora asupra constructului politic pe care părea că vrea să-l salveze cu orice preț deunăzi. PSD este un partid ”sovietic” sună cuvântul de ordine al liderului liberal aflat în plină ofensivă. Precizările nici nu mai contează, omul pare sigur pe el și improvizează cum îi vine la îndemână. De ce este PSD-ul un partid sovietic? Pentru că vrea și puținul altora, deși are totul, vine precizarea liberalului. Apoi mai dă dea dura câteva explicații bolovănoase, cum că și PNL ar fi la fel și așa mai departe... Sunt câteva precizări de făcut aici. Unu, cel care emite astfel de panseuri nu este vreun analist politic care și-ar lua libertatea să teoretizeze despre politica expansionistă a partidelor în general. Este chiar liderul unui partid, care dă cu barda nu într-un alt partid, ales la nimereală, ci chiar în acela cu care formează o alianță politică de prin 2011 și până în prezent. În plus, nu l-a apucat poezia la o masă cu prietenii apropiați, la un pahar de vin, ci chiar pe platforma unei televiziuni închinată trup și suflet protejării, lăudării și propagandei celui mai mare adversar al alianței adineauri menționate.

Despre ciclotimia care pare specifică liderului liberal am mai scris în repetate rânduri pe obiectiv.info. Crin Antonescu este pur și simplu incapabil să-și fixeze și să urmărească un scop simplu și anume candidatura sa proprie la Cotroceni, fără a se lăsa distras și atras de alte subiecte. Dacă ar fi un câine de vânătoare, ar fi de comedie. Dimineața ar pleca la vânătoare de mistreți, la prânz ar ajunge la rațe și spre seară ar face bancuri inconștiente menite să scoată ursul din bârlog. Toate acestea la B1TV, firește, televiziunea care trăiește, respiră și emite în ritmul în care apare și dispare Traian Băsescu din studiourile sale.

Dar ar fi nedrept să nu remarcăm că liderul liberal pare să fi trecut la alt nivel, de parcă până acum doar s-ar fi pregătit. Ca o premieră în acest sens, Crin Antonescu a pornit de această dată ofensiva pe două fronturi: atât în exterior, cu social-democrații și conservatorii pe care-i face cum îi vine la gură, dar și-n interior, cu alternativa liberalilor reprezentată de Tăriceanu, pe care-l acuză acum, tardiv, de măsuri ”prea de stânga” în perioada în care a condus guvernul. Întâmplător, în exact aceeași perioadă la care face referire Antonescu, premierul Tăriceanu prefigura conflictul de mai târziu cu Băsescu, o luptă politică care l-a propulsat practic pe liderul Antonescu în fruntea eșichierului politic, cu pretenții la cea mai înaltă funcție din stat. Pe lângă asta, un lucru se cere spus: România nu e Suedia. În condițiile în care trei sferturi din populație abia supraviețuiește cu chiu, cu vai și nu are prea bine nici după ce bea apă, să-ți acuzi un coleg că a venit cu ceva măsuri reparatorii – nici acelea suficiente, fie vorba între noi – este un comportament de mistreț politic. Păi stimabile, se pune problema atunci, ce cauți mătăluță în alianță politică cu cel mai mare partid de stânga din România? Putem înțelege că PSD are și se ține de un veritabil contract politic cu electorii săi, care de aia și pun ștampila, pentru că le-a ajuns cuțitul la os și vor măsurile ”mai de stânga” hulite de Antonescu. Dar Antonescu, el ce le promite până la urmă românilor, care este vasăzică contractul pe care-l propune și în baza căruia dorește să fie votat pentru Cotroceni? Dorește să încurajeze încă o rundă de măsuri mai de dreapta, unde dreapta a fost reprezentată până acum de Băsescu? Ar fi timpul să se facă aceste precizări esențiale pentru toți românii care vor fi chemați în 2014 să aleagă următorul lider de la Cotroceni. Că până acum, cel puțin unul din candidați dă semne că suferă de sindromul Remus Cernea: în campanie la sacou, după aia la tricou. Ne revin în minte scenele celebrei confruntări Constantinescu- Iliescu, tot pentru președinție. Cu Dumnezeu sau fără, a sunat atunci interogația. Să-mi fie permis dar am considerat aceasta și atunci și acum o simplă bazaconie. Să sperăm că în 2014 întrebarea va fi adresată corect tuturor pretendenților la funcția supremă în stat: dreapta sau stânga, bibicilor? Stânga de până acum n-a fost strălucită, e drept, dar cu dreapta lui Băsescu, Boc și Udrea românilor le-a trecut os prin os.

Cu partenerii săi politici, Crin Antonescu s-a dovedit până acum un om lipsit de măsură. Să sperăm că, măcar în raport cu electoratul acestei țări, liderul liberal nu se va dovedi și lipsit de direcție.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

17 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 noi, 2013
Jix
...
Daca acum Antonescu a tradat inseamna ca odata ajuns presedinte va face asta si cu intreaga tara. Nu avem nevoie de inca un tradator!!!
20 noi, 2013
nico
.
Antonescu nu va ajunge presedinte daca continua pe acest drum. Fara sprijin va fi mancat de concurenta.
20 noi, 2013
gabi
Antonescule Basescu și-a bătut joc de tara iar tu vrei sa faci intelegeri cu el???
20 noi, 2013
levi
trezirea antonescule
daca va mai adopta o asa atitudine de student nu va ajunge sa intre in examenul de licenta si chiar daca va intra nu-l va trece si va mai fi nevoie sa astepte inca un an sau mai multi ani depinde de cat de bine se pregateste.metaforic vorbind.
20 noi, 2013
iulia
.
O sa inceteze cu atitudinea asta de adolescent. Asta nu e presedintele Romaniei care se prezice a fi dupa urmatoarele alegeri. E nevoie sa-si analizeze putin deciziile.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ