Cu ce ademenește PSD înaintea moțiunii?

| 07 oct, 14:07

Guvernul vrea să dea mai ușor ajutoarele de stat pentru firme: elimină criteriul care cerea „efect multiplicator cuantificabil în economie” și favorizează companiile din cele mai sărace județe. Propunerea vine chiar în plină criză politică a PSD, înaintea moțiunii de cenzură și înainte cu câteva zile de campania electorală pentru prezidențiale.

Proiectul e pus în dezbatere și în condițiile în care liderii PSD încearcă să își asigure loialitatea filialelor județene înaintea moțiunii de cenzură care va fi votată joi, 10 octombrie.

Ministerul Finanțelor vrea să facă mai simplă acordarea de ajutoare de stat pentru companii, relatează g4media.ro.

Firmele care cer ajutor de stat de la guvern nu trebuie să mai demonstreze că investiția pe care intenționează să o facă va determina dezvoltarea economică locală, deși unul dintre principiile fondatoare ale acestei scheme de investiții o reprezintă tocmai necesitatea dezvoltării locale.

Un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică arată că din prevederea existentă încă din 2014 va dispărea unul dintre criteriile esențiale pentru acordarea acestor ajutoare de stat: necesitatea ca investițiile finanțate „să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin antrenarea și a altor investiții conexe și dezvoltarea furnizorilor locali de produse și servicii”.

Paradoxul e că în nota de fundamentare a propunerii venite de la Ministerul Finanțelor, la rubrica ”Impact macroeconomic”, e enunțat tocmai faptul că ”aplicarea acestei scheme (…) are efect multiplicator în ceea ce priveşte dezvoltarea furnizorilor de materii prime, materiale, instalaţii şi utilaje, a prestatorilor de servicii etc”, deși proiectul în sine elimină tocmai această cerință de bază, mai notează g4media.ro.

Proiectul de modificare a HG 807 / 2014 face mai simplă acordarea de ajutoare de stat în cele mai sărace 29 de județe, privilegiate pe motiv că în acestea PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic sau egal cu 80% din media pe țară.

În aceste 29 de județe, valoarea minimă a investițiilor pentru care se poate primi ajutor de stat e de 2,35 milioane lei (circa 500.000 de euro), în timp ce în restul județelor limita minimă e de  4,5 milioane lei (fără TVA).

Județele privilegiate sunt: Vaslui, Botoșani, Teleorman, Mehedinți, Suceava, Olt, Neamț, Călărași, Vrancea, Buzău, Bacău, Galați, Giurgiu, Harghita, Dâmbovița, Ialomița, Maramureș, Covasna, Satu Mare, Brăila, Dolj, Vâlcea, Bistrița-Năsăud, Tulcea, Mureș, Sălaj, Iași, Hunedoara, Bihor.

Proiectul de HG promovat de Ministerul Finanțelor propune și lărgirea sferei cheltuielilor eligibile, prin includerea în această categorie a cheltuielilor de natură salarială.

De asemenea, proiectul introduce posibilitatea acordării ajutorului de stat pentru acelaşi proiect de investiţii, atât pentru cheltuieli de natura activelor, cât şi pentru cheltuieli de natură salarială.

Bugetul maxim al schemei este de 4.070 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 925 milioane euro.

Numărul total estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 300

De la schema propusă în proiectul Ministerului de Finanțe, sunt exceptate ajutoarele de stat în următoarele domenii:

a) ajutoare acordate în sectorul pescuitului și acvaculturii
b) ajutoare acordate în sectorul producției primare;
c) ajutoare acordate în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:
– atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza prețului sau a cantității unor astfel de produse achiziționate de la producători primari sau comercializate de către întreprinderile în cauză, sau

     

– atunci când acordarea ajutoarelor este condiționată de transferarea lor parțială sau integrală către producători primari;
d) ajutoare pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive;
e) ajutoare care favorizează activitățile din sectorul siderurgic, sectorul cărbunelui, sectorul construcțiilor navale, sectorul fibrelor sintetice, sectorul transporturilor și al infrastructurii conexe, și sectorul energiei și al infrastructurii pentru aceasta.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ