Peiu (AUR): Sprijinim moțiunea de cenzură anunțată de Ninel Peia; lucrăm pe text în această săptămână
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat că parlamentarii opoziției vor depune, până la finalul actualei sesiuni parlamentare, o moțiune de cenzură.
'Este, dacă vreți, o moțiune de cenzură care, așa cum știți, se inițiază în fiecare sesiune parlamentară de către opoziție și care vine să pună în dezbatere și să ceară votul Parlamentului privind politica publică pe care a promovat-o guvernul Bolojan în perioada de la învestitură și până acum. Mai avem trei săptămâni din luna decembrie, deci avem un interval destul de scurt în care putem să depunem această moțiune de cenzură și atunci am decis să sprijinim, lucrând pe text, și prin semnăturile parlamentarilor noștri, moțiunea de cenzură pe care a anunțat-o domnul Ninel Peia (...) Această moțiune vrem să o scriem în această săptămână, să strângem semnăturile în această săptămână, și trebuie să ne consultăm, evident, și cu domnul Peia și cu ceilalți, pentru că avem nevoie și de semnăturile altor grupuri parlamentare din Camera Deputaților și, în funcție de aceste consultări, vom vedea când poate fi depus', a spus Peiu, marți, la Parlament.
Peiu a precizat că moțiunea de cenzură se va referi 'la modul haotic de creștere a taxelor, la lipsa rezultatelor în urma acestor creșteri de taxe, la reducerile nedrepte făcute în sectorul Educației, la poverile nedrepte puse pe mamele care se află în concediul de îngrijire a copiilor, pe umerii celor care sunt defavorizați de fostul regim comunist și, în general, a tuturor categoriilor nedreptățite prin impunerea de CASS'.
'Vizăm prin această moțiune de cenzură și modul defectuos în care au fost selectați unii miniștri care au expus administrația publică din România unor scandaluri rușinoase, vezi cazul Moșteanu, dar și modul în care gestionează domeniile de activitate miniștrii precum Diana Buzoianu', a adăugat Peiu.
El a explicat că fiecare parlamentar va avea acces la textul moțiunii, dar susține că 'experiența de până acum' arată că 'nu trec peste disciplina de partid' colegii de la alte formațiuni.
Petrișor Peiu a subliniat că, dacă moțiunea de cenzură va fi adoptată, 'sensul corect de rezolvare a situației politice actuale sunt alegerile anticipate', dar a avansat și varianta unui guvern de uniune națională.
'Va fi extrem de dificil de acceptat un guvern cu PNL și PSD, în condițiile în care dânșii își asumă actualul program de guvernare al Guvernului Bolojan. (...) Orice guvern am face cu PSD-PNL ar trebui să aibă ca principal obiectiv îndreptarea situației care este creată de PSD-PNL', a transmis Peiu.
Potrivit liderului senatorilor AUR, proiectul privind pensiile magistraților, pentru care Guvernul își va asuma marți răspunderea în Parlament, nu va fi atacat la Curtea Constituțională de către AUR și nici nu va face obiectul moțiunii de cenzură.
Referitor la acest proiect, senatorul AUR Laurențiu Plăeșu a menționat că AUR a depus amendamente pentru eliminarea exceptării judecătorilor de la Curtea Constituțională de la prevederile acestui act normativ.
'Considerăm că toate principiile pe care le clamează domnul Bolojan ar trebui să fie valabile și în ceea ce îi privește pe judecătorii Curții Constituționale. Altfel ne putem închipui că ar fi (...) o formă de mituire a judecătorilor', a spus Plăeșu.
Grupul parlamentar PACE - Întâi România a anunțat săptămâna trecută inițierea procedurilor pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, intitulată: 'România nu este de vânzare - Un guvern fără USR'.
'Această moțiune este un semnal clar că actuala guvernare a eșuat în protejarea intereselor fundamentale ale românilor și a gestionat defectuos domenii esențiale precum sănătatea, educația, protecția socială, justiția și administrația publică. Decizia vine în urma analizei unui set extins de măsuri guvernamentale care, în opinia noastră, au generat dezechilibre majore în domenii fundamentale ale statului', se arată într-un comunicat transmis pe 26 noiembrie.
Chestorul Senatului, Ninel Peia, de la grupul PACE - Întâi România, a criticat, pe 26 noiembrie, în plenul reunit al Parlamentului, Strategia Națională de Apărare a Țării, apreciind că aceasta ar semăna cu 'o piesă de teatru prost regizată'.
El a dorit să facă un anunț în plen, dar microfonul i-a fost tăiat pentru că a depășit timpul alocat.
Ulterior, el a declarat pentru AGERPRES că senatorii grupului PACE - Întâi România au convenit împreună cu ceilalți parlamentari din opoziție ca, după data de 5 decembrie, să depună în Parlament o moțiune de cenzură, intitulată 'România nu este de vânzare - Un guvern fără USR'. Peia a susținut că semnăturile pentru un asemenea demers au fost deja adunate.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x