Cum a ajuns înregistrarea de la ședința PNL la presă?

| 17 dec, 2013

„Accidentul” cu înregistrarea scăpată în presă a avut loc de atât de multe ori, încât trebuie să fii extrem de naiv ca să nu crezi că totul este premeditat.

PNL pare a fi singurul partid în care ședințele conducerii sunt înregistrate. Un lucru absurd, dar care poate avea în spate un argument logic, altul decât acela de a da înregistrările presei: inconsecvența lui Crin Antonescu. Colegii săi din conducerea PNL au ajuns probabil la concluzia că ședințele partidului trebuie înregistrate, pentru ca mai târziu, când președintele liberal adoptă o altă poziție, să îi fie redat ceea ce a afirmat inițial. Cu siguranță au fost câteva cazuri până acum în care Antonescu le-a spus celorlalți lideri ai PNL „asta nu e vocea mea!”.

Dincolo de glumă, fenomenul înregistrărilor din ședințele PNL, care „transpiră” în presă, a devenit deja o obișnuință. Mai țineți minte apelul făcut de Sorin Roșca Stănescu în urmă cu niște luni bune, când încă era membru PNL, și când cerea instituțiilor abilitate ale statului să se implice, pentru că nu este posibil ca ședințele conducerii unui partid să fie înregistrate în mod clandestin? S-a mai întâmplat ceva de atunci? Nimic! Câte alte înregistrări au mai apărut de atunci? Destul de multe, cine a mai stat să le numere?

E adevărat că nu cunoaștem detalii tehnice despre cum a fost făcută înregistrarea, dar n-ar fi fost deloc greu ca un telefon să fie plasat lângă microfon, să fie setat pe „înregistrare”, și gata stenograma bună de trimis presei. Stenogramă prin care liberalii se spală frumos de mâini de tot scandalul iscat în legătură cu legea amnistierii și modificările aduse Codului Penal, iar toată vina o aruncă în cârca lui Victor Ponta. Comportament demn de un partener „loial” de alianță.

Deși nu cunoaștem exact cum a fost făcută această înregistrare, un lucru îl știm cu siguranță: înregistrarea a ajuns în presă cu acordul conducerii PNL, la fel ca toate înregistrările de până acum. Dacă acest flagel l-ar fi deranjat cu adevărat pe Crin Antonescu, atunci ar fi luat măsuri cu mult timp în urmă. Nu l-ar fi oprit nimic să-i oblige pe membrii BPN să își lase telefoanele la intrarea în sala de ședințe. Dar atunci, cine l-ar mai fi înregistrat?

„Accidentul” cu înregistrarea scăpată în presă a avut loc de atât de multe ori, încât trebuie să fii extrem de naiv ca să nu crezi că totul este premeditat. Nu m-ar mira să aflu că peneliștii au mers atât de departe, încât au supus la vot în cadrul BPN această decizie. O acțiune din seria: urâm interceptarea, dar iubim stenograma.

Aceste jocuri meschine nu îi aduc niciun beneficiu lui Antonescu, ba dimpotrivă, îl fac să scadă în sondaje și să fie asociat tot mai mult cu Traian Băsescu. Atât de mult a scăzut liberalul, încât actualul ocupant al Palatului Cotroceni a ajuns să îl depășească la capitolul încredere. Antonescu ori e sfătuit extrem de prost, ori nu își mai dorește să ajungă președinte. Urmează să vedem cât de mult se mai întinde răbdarea PSD.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 dec, 2013
cantautor
17 dec 1989-Timisoara
timisorean ,ziarist semidoct ,comunistoid,in loc sa le multumesti eroilor ,intr-un articol,ca traiesti intr-o tara libera,faci analize..
analize pe bani,la Obedient...
spiritul revolutionar,dupa 24 de ani,a nascut monstrii mercantili...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ