Cea mai mare catastrofă ecologică din istorie? Cum a distrus Uniunea Sovietică a patra cea mai întinsă MARE

| 02 oct, 2014

Marea Aral, odată a patra cea mai întinsă mare din lume, a secat anul acesta complet. Cazul este cu atât mai îngrijorător cu cât ceea ce a făcut că întinderea de apă să dispară este chiar mâna omului.

Marea Aral din deşertul Kyzylkum, situat în zona centrală a continentului Asiatic, considerată în trecut a patra cea mai întinsă mare din lume, a dispărut complet de pe suprafaţă Pământului. Mărturie stau imaginile din satelit puse la dispoziţie chiar de NASA.

Totul a început în anii 1960, atunci când Uniunea Sovietică a demarat un proiect de anvergură de redirijare a unor râuri. Cele două cursuri de apă din zona au fost redirijate pentru a deservi locuitorilor din zona, astfel încât regiunea deşertică să poată fi locuibilă, iar terenul arid să fie transformat într-unul agricol.

Până atunci, însă, cele două râuri, Syr Darya şi Amu Darya se vărsau în bazinul de jos al Marii Aral şi întreţineau una dintre cele mai întinse mari din lume.

Dacă sistemul de irigaţii a făcut din zona deşertică una înfloritoare, costul plătit a fost unul scump, spun specialiştii. Totul a dus la dispariţia marii.

O serie de fotografii realizate cu ajutorul unuia din tre sateliţii NASA care supraveghează planetă arată cum întinderea de apă a dispărut puţin câte puţin.

La începutul anilor 2000, lacul era o fracţiune din suprafaţă pe care o avea la începutul anilor 1960.

De departe cel mai devastator moment al marii a avut loc în intervalul 2005-2009, atunci când seceta puternică a redus semnificativ debitul unuia din cele două râuri. Mai apoi,în perioada 2009-2014 debitul râurilor a fluctuat masiv.

Seceta din 2014 din regiunea respectivă a făcut că pentru prima oară în istorie, Marea Aral să sece complet.

Odată cu dispariţia lacului, o serie de întâmplări nefericite a avut loc în zona.

Comunităţile din apropiere care se bazau pe activitatea de pescuit s-au prăbuşit, apă sărată a fost contaminată cu fertilizatori şi pesticide, praful, deja contaminat, de pe fundul lacului a fost purtat de vânt şi a dus la avarierea altor recolte din zona, iar întreagă regiune a devenit un pericol pentru sănătatea oamenilor, informează protv.md.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ