Dacă ne raportăm la Iohannis, din meditații se câștigă o avere sau 6 case

| 17 oct, 2014

Dacă ar fi să îi facem pe plac lui Klaus Werner Iohannis și să luăm de bune spusele sale că locuințele provin din bani de meditații, am putea face un calcul aproximativ despre cât ar fi trebuit să muncească acesta, ca să ajungă la cifrele din prezent. Dar – “Ghinion”! Iohannis nu își mai aduce aminte cât costa ora de meditații cu el.

Iohannis ar fi trebuit să facă cel puțin câte 3 meditații pe zi, în fiecare zi, timp de 30 ani, ca să ajungă la suma la care este evaluată averea sa. Cu fiecare declarație despre performanța de a-și fi cumpărat cele șase case, Iohannis își mai taie puțin din craca pe care l-au cocoțat Blaga și gașca portocalie.

Deși pretinde că, luate împreună, locuinţele sale "fac cât un apartament în Bucureşti", afirmaţiile lui Iohannis sunt contrazise de estimarea realizată de publicația ancheteonline.ro. Din declarația de avere a candidatului reiese că imobilele sale însumează peste 1500 metri pătrați în intravilan. Luând în calcul prețul pe metru pătrat în municipiul Sibiu, jurnaliștii evaluează averea lui Iohannis la mai mult de 600.000 Euro.

Citeşte şi: Din ciclul – cum îl spălăm pe Iohannis cu apă murdară

Dacă ar fi să îi facem pe plac lui Klaus Werner Iohannis și să luăm de bune spusele sale că locuințele provin din bani de meditații, am putea face un calcul aproximativ despre cât ar fi trebuit să muncească acesta, ca să ajungă la cifrele din prezent. Dar – “Ghinion”! Iohannis nu își mai aduce aminte cât costa ora de meditații cu el.

Să îl ajutăm puțin pe domnul Iohannis! Dacă prețul unei meditații era de 15 Euro (un preț mare pentru perioada în care acesta era cadru didactic), ca să ajungă la suma de 100.000 Euro, Iohannis ar fi trebuit să facă meditații de câte trei ori pe zi, în fiecare zi (inclusiv sărbătorile legale) timp de 6 ani. Dacă mai scădem, arbitrar, 100.000 Euro pentru una din proprietăți, pe care primarul susține că a cumpărat-o cu banii de nuntă, Iohannis tot ar fi trebuit să facă cel puțin câte 3 meditații pe zi, în fiecare zi, timp de 30 ani, ca să ajungă la suma la care este evaluată în prezent averea sa.

Citeşte şi: ”Profesorul” Ghiniohannis și soarta cadrelor didactice din România

Iohannis sfidează românii în cel mai josnic mod cu putință, mințind că cele șase case ar fi rodul agoniselii din munca sa de profesor. Iar profesorii adevărați nu pot decât să privească, plini cu umilință, cum ‘unul de-ai lor’ s-a cocoțat acum pe funcții mari și le dă lecții de sus despre chivernisirea bugetului de familie. Nu au reușit să își cumpere și ei șase case? “Ghinion”, asta e. Klaus a reușit și, uite, acum mai și candidează la prima funcție în stat!

Ostentația din declarațiile lui Iohannis pe acest subiect nu a întârziat să atragă reacții vehemente din partea cadrelor didactice. Un profesor de limba română din Buzău îl acuză, într-o scrisoare deschisă, pe Iohannis că “v-ați jignit profund (foștii) colegi de breaslă, poziționându-vă undeva deasupra tuturor celor care au ținut cândva și țin astăzi creta în mână.”

Citeşte şi: Ghiniohannis: mai mult samsar decât profesor

Potrivit lui Iohannis, trebuie să fii cu adevărat un profesor plin de “ghinion”, ca să nu fi în stare să strângi “prin muncă cinstită” o avere de peste 600.000 Euro. Sau trebuie să fii unul din oamenii aceia pe care el nu îi înțelege, care aleg să investească în educația copiiilor, în loc să investească în imobiliare.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 oct, 2014
Lacra
casele lui Ponta
Da'cele 7 case ale lui Ponta cum sunt obtinute? De ce nu-l intreaba nimeni? 7>6, dar inca n-a aflat nimeni asta
18 oct, 2014
Pe Cri
Pentru :
profesor
"Meditatiile'"lui iohannis

Fata invata si singura , cu ajutorul meu si al sotiei. A avut media 9.92 anul trecut. LA ORE LA SCOALA NU SE FACE NIMIC. SE INVATA ACASA SI LA MEDITATII. Profesoara de romana a venit la ora de dirigentie foarte suparata ca anul acesta are la meditatii numai jumatate de clasa (a 8-a). In ziua in care fata mea face meditatii are 9 copii cu 50 lei (doua grupe).
RESTUL SUNT POVESTI. Traiesti in alta lume.
18 oct, 2014
anonimu
sunteti degeaba
Se faceau si inca se fac meditatii si cu cate 5-6 elevi odata.Plus ca omul a mentionat clar ca o parte din bani sunt din chiriiile luate pe primele case cumparate. Plus ca pretul la care le-a luat era mai mic decat pretul de acum , mai ales daca au fost luate de la sasi care plecau in strainatate. ETC
17 oct, 2014
Pe Cri
Meditatiile ma costa pe luna la 3 materii in medie 500 RON.
Fata face meditatii in grupe de 3-5 copii.
Calculati cat castiga pe an un profesor.
Nu va mai mirati.
18 oct, 2014
profesor
"Meditatiile'"lui iohannis
Sigur copilul matale nu face meditatii la Fizica,ca sa nu mai vorbim de faptul ca dumnealui ar pute invata si singur.Meditatiile pe bani sunt pedepsite cu inchisoare daca profesorii respectivi nu platesc impozite,adica e evaziune fiscalaCa sa nu maivorbim ca ,daca faceti socoteala,profesorii matale castiga cam d o shaorma pe zi.Nu va mai bateti joc de profesori ,stiti doar de unde avea banii Iohannis,din vanzarea de copii,asta afacere banoasa.Cititi presa din Sibiu sau vorbiti cu oamenii de acolosi o sa va spuna ca e vorba de sute de copii.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ