Dan Şova consideră că 2013 este cel mai bun an din istoria CNADNR

| 05 dec, 2013

-Anul 2013 este cel mai bun an din istoria Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), absorbţia de fonduri europene pe segmentul de autostrăzi fiind de peste 120%, a declarat, joi seară, la Realitatea TV, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova.

'Cred că este cel mai bun an din istoria CNADNR /Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, n.r./ şi mă mândresc cu acest lucru. Şi aici este vorba despre cifre, iar anul 2014 va fi şi mai bun şi 2015 şi mai bun... Spre deosebire de alţi oameni care s-au rezumat în a spune că la CNADNR sunt oameni cu diverse defecte, am avut o surpriză plăcută şi am găsit acolo o echipă foarte bine pregătită, profesionistă, dornică de a munci şi au realizat lucruri extraordinare în acest an. Anul acesta am licitat patru tronsoane de autostradă până acum. Mai avem Nădlac-Arad, Lotul 1, şi Sebeş-Turda încă patru tronsoane, toate în decembrie. Deci, am licitat până acum patru tronsoane de autostradă şi, bineînţeles, câştigătorul care a fost stabilit de către comisia de licitaţie a CNADNR a fost contestat, bineînţeles, de ceilalţi participanţi, cum se întâmplă la noi. Este pentru prima oară când CNADNR câştigă toate contestaţiile', a afirmat Şova.

Potrivit ministrului, în acest an CNADNR a absorbit fonduri europene pe segmentul de autostrăzi şi de drumuri naţionale peste 100%.

'(...) este primul an în care CNADNR reuşeşte pe partea de autostrăzi şi de drumuri naţionale să facă peste 120% absorbţie de fonduri europene la autostrăzi şi în jur de 180% la drumuri naţionale (...) Pe Piteşti-Râmnicu Vâlcea vom circula până în 2018 şi pe Râmnicu Vâlcea-Sibiu, probabil, până în 2020-2021', a spus Dan Şova.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ