Darius Vâlcov: Opoziția să înceteze jocul politicianist prin care dorește contestarea bugetului la CCR

| 21 dec, 2014

Darius Vâlcov, ministrul Finanțelor Publice, consideră că "Opoziția trebuie să înceteze jocul politicianist prin care dorește contestarea bugetului la CCR".

Darius Vâlcov: "Aștept ca fiecare reprezentant al opoziției să își reamintească faptul că am încheiat demult campania electorală și că este timpul muncii în echipă pentru România și mai puțin pentru răfuieli politice sterile ! Opoziția trebuie să înceteze jocul politicianist prin care dorește contestarea bugetului la CCR. Făcând asta, va trebui să își asume și să răspundă în cazul în care, de la 1 ianuarie, românii nu își vor primi pensiile mărite iar banii în plus acordați de guvern pentru Educație, Apărare, Justiție, Sănătate sau pentru românii de pretutindeni nu vor ajunge acolo", afirmă Vâlcov, într-un comunicat PSD.

Potrivit senatorului social-democrat, votul Parlamentului pentru bugetul României reprezintă "un vot de responsabilitate politică și de sprijin pentru cetățeni".

"Am încredere în responsabilitatea întregii clase politice, așa cum a demonstrat-o astăzi, în Parlament. Am votat împreună un buget sănătos, care prevede creșterea sumelor alocate pentru investiții, cheltuielile destinate acestui domeniu, în 2015, însumând 44,76 mld de lei, cu 8,7 mld de lei mai mult decât în anul 2014, adică o creștere de 23,8%", mai precizează ministrul de Finanțe.

Citeşte şi: Parlamentul a aprobat bugetul de stat pe 2015. Opoziţia îl contestă la Curtea Constituţională

Deputatul liberal Eugen Nicolăescu a anunțat că grupurile parlamentare ale PNL vor contesta la Curtea Constituțională (CCR) Legea bugetului de stat pe anul 2015.

"Vă informez domnul prim-ministru că (...) grupurile PNL vor contesta la CCR un asemenea buget, care este neconstituțional, și avem două argumente: principiul legalității și principiul respectării angajamentelor internaționale", a spus Nicolăescu, duminică, în plenul Parlamentului.

În replică, premierul Victor Ponta a făcut un apel la responsabilitate, arătând că eventuala contestare la Curtea Constituțională a bugetului de stat pe 2015 va determina amânarea creșterii pensiilor, acordarea subvențiilor sau reducerea TVA în turism.

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost aprobat duminică de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Parlamentarii au votat bugetul de stat cu 339 voturi "pentru" și 141"împotrivă".

loading...

Ştirile orei

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 dec, 2014
petre
referitor la contestatia bugetului acestei tari
Domnilor, mi se pare ca nu va reusi nimeni sa opreasca rautatea ronaneasca ( partidele PNL si PDL incearca sa creeze in continuare piedici in dezvoltarea acestei tari , credeam ca dupa noile alegeri se va termina cu rautatile si vor pune si ei osul la treaba) . Domnule presedinte incearca sa fii un bun mediator asa cum ai promis.
22 dec, 2014
Cozma Lavinia
Prelucram din polistiren expandat sau extrudat, literele volumetrice, sigle și logo-uri 3D , figuri 3D, obiecte supradimensionale sau reclame neluminoase.Ne gasiti pe polistiren3d

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ