Victor Ponta a fost externat. Premierul rămâne în Turcia pentru recuperare

| 21 iun, 12:16

Victor Ponta a fost externat duminică dimineaţa, însă medicii din Turcia au decis că este necesar ca acesta să rămână acolo pentru a mai merge cel puţin o săptămână la recuperare şi controale zilnice, informează România TV.

 

Victor Ponta a fost operat în Turcia la genunchiul stâng, iar medicii au decis să îl externeze duminică dimineaţă. Cu toate acestea, premierul este nevoit să mai rămână cel puţin o săptămână în Turcia pentru a merge zilnic la controale şi pentru a face exerciţiile de recuperare.

Medicii i-au recomandat lui Victor Ponta ca timp de trei săptămâni să nu pună greutatea corpului pe piciorul operat. Premierul se simte mai bine, are o stare generală mai bună, și abia așteaptă să se întoarcă în România, potrivit sursei citate.

Anterior operaţiei, Ponta estima că va reveni în ţară cel târziu vineri, el mandatându-l pe vicepremierul Gabriel Oprea  să asigure conducerea Guvernului doar până în 19 iunie inclusiv. Vineri însă, premierul a fost evaluat de medicii turci, iar aceştia au decis că nu este oportună externarea sa în cursul acestei zile şi i-au recomandat să rămână spitalizat până duminică.

Citește și: Victor Ponta, înduioșat de un gest făcut de fiica sa. Mesajul premierului pe Facebook

Premierul a fost operat la genunchi, luni, într-o clinică din Turcia, în urma unei accidentări suferite la baschet. Victor Ponta a calificat marți intervenția chirurgicală la genunchi la care a fost supus într-o clinică din Turcia ca fiind "mult mai complicată decât se anticipa" și și-a exprimat încrederea că "până în decembrie" va putea din nou să facă sport. Ponta a dat asigurări că se va întoarce "mai sănătos și mai puternic".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 iun, 09:09
George Stoica
ii uram recuperare rapida
in inchisorile din Romania,este greu sa o faci
plus ca este mult sapun pe jos
22 iun, 09:17
Luiza Popa
se clatina sandramaua...
Radu Tudor la Antena3: Victor Ponta e un las. Nu genunchiul e problema, ci DNA-ul. / Autosuspendarea, un tertip ca sa scape de presiunea DNA. Nu va scapa de presiunea demisiei
de Alina Neagu HotNews.ro
Duminică, 21 iunie 2015, 20:31 Economie | Media & Publicitate

Gestul lui Victor Ponta de a se autosuspenda din functie este un "tertip ca sa scape de presiunea DNA", insa liderul PSD nu va putea sa scape de "presiunea demisiei", a afirmat Radu Tudor la Antena 3, imediat dupa anuntul lui Ponta privind desemnarea lui Gabriel Oprea sa preia interimar atributiile de premier, pe perioada in care Ponta se recupereaza dupa o operatie la genunchi, potrivit Comisarul.ro.

PUBLICITATE
"Cred ca este un tertip la care apeleaza Victor Ponta, ca sa scape de presiunea pusa de procurorii DNA. (...) Mai devreme sau mai tarziu, Victor Ponta nu va putea sa scape de presiunea demisiei, in ciuda acestor operatii pe care le face pe la Istanbul si a autosuspendarii pe fax", a comentat Radu Tudor, duminica, intr-o interventie telefonica, la Antena 3.
22 iun, 08:38
Olteanu Aurel
AUREL


Exclusiv pentru cei care vor bani! Oferim tuturor cel mai nou sistem de colaborare part-time la domiciliu! Castiguri garantate prin contract de comision! Activitatea este usoara si relaxanta! Oamenii au inceput deja sa castige bani! Cereti chiar acum mai multe detalii la adresa de email: [email protected]
22 iun, 08:34
AUREL
AUREL


Exclusiv pentru cei care vor bani! Oferim tuturor cel mai nou sistem de colaborare part-time la domiciliu! Castiguri garantate prin contract de comision! Activitatea este usoara si relaxanta! Oamenii au inceput deja sa castige bani! Cereti chiar acum mai multe detalii la adresa de email: [email protected]
21 iun, 12:51
PETRE
Ponte din amonte
Va dau cu sak din Isarlak (Dixit,Ponta)!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ