Declaraţie neaşteptată făcută de Antena Group

| 12 aug, 2014

Antena Group precizează într-un comunicat de presă că poziţia sa pe piaţă este una stabilă şi că anul trecut a fost singura companie de televiziune care a înregistrat profit, însă acuză existenţa unei campanii orchestrate împotriva trustului.

Antena Group arată că, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor, cifra de afaceri a anului trecut s-a apreciat cu 18% faţă de anul precedent, cunoscând o nouă creştere de 10% în primele şase luni din 2014, şi indică faptul că toate planurile pe 2014 se derulează conform strategiei şi angajamentelor asumate cu partenerii şi furnizorii grupului.

'Poziţia Antenei Group în piaţa este stabilă, fără probleme de natură financiară, compania susţinându-şi investiţiile. Ca atare, pentru prima dată pe piaţa televiziunilor din România, Antena 1 va avea, din toamnă, şase superproducţii ce vor fi difuzate în prime time. Este vorba de producţii proprii, care se bucura deja de popularitate în rândul telespectatorilor români: Next Star şi Serviciul Român de Comedie, dar şi de super formate internaţionale, cu milioane de fani la nivel mondial. Telespectatorii vor putea urmări din toamnă la Antena 1: X Factor, Hell's Kitchen - Iadul Bucătarilor, Te cunosc de undeva şi Dancing With The Stars. De asemenea, au fost făcute investiţii importante în aparatura de televiziune, necesară pentru producerea acestor show-uri. Antena Stars, Euforia TV, ZU TV, sunt, de asemenea, posturi profitabile, care vor avea noi show-uri şi producţii internaţionale din această toamnă', se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, rezultatele acestui an reprezintă o garanţie a poziţiei de piaţă a televiziunilor din grup. Astfel, Antena Group arată că, în 2014, divizia TV Intact este lider în mediul urban.

În comunicat se arată că Antena Group, prin posturile sale de divertisment, are o creştere de 23% la nivelul publicului comercial în prime time faţă de 2012. În context se menţionează că Antena 1 îşi apreciază cu 22% cota de piaţă în prime time, înregistrând în iulie creşteri pe toate intervalele orare, şi că Antena Stars este postul cu cele mai importante creşteri de audienţă, de peste 100% pe majoritatea segmentelor zilei.

De asemenea, compania indică faptul că postul Euforia îşi apreciază cota de piaţă pe publicul feminin comercial, iar ZU TV are o ascensiune rapidă pe piaţa canalelor muzicale.

'Speculaţiile făcute de anumite posturi de televiziune privind situaţia financiară a televiziunilor noastre sunt încă o dovadă a relei credinţe şi a faptului că există o campanie orchestrată împotriva Intact Media Group', se mai precizează în comunicat.

Tag-uri: Antena Group, Intact
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ