Deficitul comercial al României, în creștere în trimestrul I, pe fondul întețirii importurilor

| 10 mai, 12:06

Deficitul comercial al României a crescut, în primele trei luni ale anului, pe fondul creșterii mai accelerate a importurilor, în raport cu exporturile.

Deficitul balanţei comerciale a urcat în luna martie la 1,055 miliarde euro, după ce importurile şi exporturile au atins niveluri record, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Astfel, exporturile au crescut cu 15,9%, la 5,71 miliarde euro, în timp ce importurile au totalizat 6,76 miliarde euro, cu un plus de 14,8% faţă de perioada similară a anului trecut.

Comparativ, în luna martie 2016, exporturile înregistraseră un plus de 2,4%, iar importurile de 5%,  deficitul fiin de 973,9 milioane euro.

La nivelul primului trimestru din acest an, exporturile au însumat 15,46 miliarde euro, în creştere cu 11,5%, iar importurile  au însumat 17,77 miliarde euro, cu 12,4% mai mari decât în primele trei luni din 2016. Prin urmare, deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în trimestrul I 2017 a fost de 2,31 miliarde euro, mai mare cu 361,5 milioane euro decât cel înregistrat în perioada trimestrul I 2016.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) în trimestrul I 2017 a fost de 11,76 miliarde euro la expedieri şi de 13,5 miliarde euro la introduceri, reprezentând 76,1% din total exporturi şi 76% din total importuri. Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28)  a fost de 3,69 miliade euro la exporturi şi de 4,27 miliarde euro la importuri, reprezentând 23,9% din total exporturi şi 24% din total importuri.

 

Potrivit INS, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (47,8% la export şi 36,9% la import) şi alte produse  manufacturate (33,8% la export şi respectiv 30,5% la import).

 

Importurile şi exporturile de bunuri au ajuns în martie la maxime istorice, remarcându-se în acest context dinamica componentei comunitare a  exporturilor (16,4% an/an, la 4,4 miliarde euro), susţinută de consolidarea ciclului economic din Zona Euro şi de deprecierea cursului real efectiv al leului, a comentat Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania, după publicarea datelor Institutului Naţional de Statistică.

Per total, exporturile au urcat în martie cu 15,9% an/an, la 5,7 miliarde euro, iar importurile de bunuri cu 14,8% an/an, la 6,8 miliarde euro în martie (nivel record), dinamică susţinută de climatul pozitiv din sfera cererii interne.

În acest context, deficitul comercial a ajuns la 1,055 miliarde euro.

În acelaşi timp, conform datelor INS, salariul mediu net a crescut cu un ritm lunar de 4,7%, la 2,342 lei (nivel apropiat de maximul consemnat în decembrie 2016).  În dinamică an/an, salariul mediu net a urcat cu 14,2%, în timp ce salariul real a consemnat un avans de 14%, evoluţii care exprimă premise pozitive pentru consumul privat şi nefavorabile pentru competitivitatea internaţională pe termen scurt şi mediu.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ