Dezvăluiri EXPLOZIVE din dosarul Gala Bute! Elena Udrea ar putea SCĂPA de un cap de acuzare

| 22 feb, 10:27

Jurnalistul Cătălin Tolontan scrie că unul dintre capetele de acuzare în dosarul Gala Bute, cel legat de prima luare de mită bazat pe ce spune Topoliceanu, cade. Sursele citate de Gazeta Sporturilor arată că prietena Elenei Udrea, Ana Maria Topoliceanu, ar fi făcut presiuni la Tudor Breazu pentru a o înfunda pe fostul ministru al Turismului.

”Ana Maria Topoliceanu ar fi încercat să-l determine pe Tudor Breazu să-i confirme declarațiile sale împotriva lui Udrea și, implicit, să-l înfunde pe fostul ministru al turismului”, a declarat o sursă pentru Gazeta Sporturilor.

Dialogul dintre Topoliceanu și Breazu ar fi avut loc pe internet. Și Topoliceanu și Breazu sînt inculpați în Gala Bute, fiind acuzați de procurori că s-au aflat pe traseul banilor publici delapidați, notează Cătălin Tolontan.

Citește și: EXCLUSIV. Ce a spus PRIETENA Elenei Udrea, cu care apare în pozele de la Paris


Administrator al moșiei Nana și apropiat de Udrea, dar și fost partener de viață al lui Topoliceanu, Breazu ar fi relatat episodul vineri la DNA, cînd a fost audiat.

Breazu a salvat dialogul de pe net cu Topoliceanu, în care fosta șefă a Companiei Naționale de Investiții încerca să-l facă să-i dubleze practic declarațiile sale. Topoliceanu afirmase că Udrea și-a organizat ziua de naștere și a făcut și vacanțe din banii publici, întorși ca mită prin intermediul lui Breazu.

Topoliceanu l-ar fi apelat pe Breazu printr-un apel video pe FaceTime, pe 5 februarie, înainte ca acesta să fie pus oficial sub acuzare, pentru a îi cere acestuia să-i confirme declaraţia făcută iniţial în faţa anchetatorilor, scrie și Evenimentul Zilei.

Citește și: Cum s-a ÎMBOGĂŢIT prietena care a denunţat-o pe ELENA UDREA


E posibil ca Topoliceanu să fie reținută de procurori. Potrivit surselor Gazetei, practic unul dintre capetele de acuzare, cel legat de prima luare de mită bazat pe ce spune Topoliceanu, cade. ”Probabil că o vor retrage chiar procurorii, ca să nu le-o întoarcă judecătorul”, spune această sursă.

Distincte de declarațiile lui Topoliceanu, în dosarul Gala Bute mai sînt afirmații despre ”sponsorizările” cerute de Elena Udrea în declarațiile afaceristului Adrian Gărdean  și ale fostului secretar general al MDRT, Gheorghe Nastasia. Secretarul general a spus procurorilor că i-a dat lui Udrea 900.000 de euro. Acesta este alt cap de acuzare pe luare de mită la adresa lui Udrea și cu el vor merge luni, în Parlament.

”DNA este acum sub o mare presiune și deja există comentarii la noi în interior că s-au grăbit și au rostogolit prea multe capete de acuzare în cazul Udrea, dintre care unele bazate pe denunțuri. Nu era stilul nostru, al DNA, să ne bazăm pe denunțuri”, a descris situația o persoană din interiorul instituției. ”La Gala Bute, frauda pe achizițiile publice e atît de flagrantă că trebuia început cu ea, nu cu Microsoft sau cu alte acuze la adresa lui Udrea”, a completat sursa.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 feb, 09:12
Andrei
cand
Cand ai dreptate TOLO? Acum sau atunci, sau niciodata. Le imbarligi mereu si credulii le ia de bune, vorbele tale. Ai dato de gard cu coruptia, cu mita si acum o scalzi. Mai bine ne lasi.
22 feb, 20:53
Alice
Oferta de munca pentru persoane serioase, care vor sa castige bani, 300 dolari pe luna, muncind cateva ore pe zi, pe calculator. Cei interesati vor trimite textul INFO la email [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ