DNA se autosesizează în cazul liderului PSD Satu Mare, Mircea Govor

| 11 noi, 2014

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Oradea s-au sesizat din oficiu, în urma informaţiilor apărute în mass-media referitoare la implicarea preşedintelui organizaţiei judeţene a PSD Satu Mare, Mircea Govor, în săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie.

Surse judiciare citate de Agerpres au precizat că în cazul lui Mircea Govor se vor face cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite.

Din datele şi informaţiile deţinute a rezultat că, în 4 noiembrie, după primul tur al alegerilor prezidenţiale, Mircea Govor, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Satu Mare, a convocat într-o şedinţă membri ai PSD care deţin funcţii de conducere în instituţiile deconcentrate, primari, aleşi locali şi judeţeni, acesta ameninţându-i pe participanţi că se va folosi de influenţa şi autoritatea funcţiei sale pentru a-i destitui pe aceia care nu aduc voturi suplimentare pentru candidatul PSD în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Cu aceeaşi ocazie, Mircea Govor i-ar fi ameninţat pe primarii şi aleşii locali PSD că va uza de influenţa şi autoritatea sa pentru a le tăia alocaţiile bugetare.

Şedinţa din 4 noiembrie a fost înregistrată de unul dintre participanţi, înregistrarea fiind postată pe mai multe site-uri de pe internet, iar redarea în formă scrisă a fost publicată/difuzată de mai multe ziare, posturi de radio şi televiziune începând cu 10 noiembrie.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ