DOSARUL MICROSOFT. Senatorii jurişti au amânat avizul. Ecaterina Andronescu: Sunt amărâtă şi revoltată

| 13 oct, 2014

DOSARUL MICROSOFT. Comisia Juridică din Senat s-a întrunit luni pentru a analiza referatele DNA în baza cărora se cere aviz pentru declanşarea urmăririi penale faţă de foştii miniştri Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu. Senatorii jurişti au amânat însă avizul în cazul celor doi până pe 28 octombrie, după ce s-a contestat faptul că documentele nu sunt numerotate şi înregistrate.

DOSARUL MICROSOFT. "Nu sunt emoţionată, sunt amărâtă şi revoltată că trăiesc asemenea momente", a spus, la finalul şedinţei, Ecaterina Andronescu.

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc (PNL), a precizat că senatorii jurişti au decis să amâne cu două săptămâni discuţiile privind referatele DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul foştilor miniştri Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu.

Boboc a subliniat faptul că, în opinia sa, prin acest nou termen pentru Comisia juridică, 'se tergiversează' rezolvarea situaţiei în care se regăsesc cei doi senatori ai grupului PSD.

'Termenul dat de Biroul permanent era 15 octombrie. Eu asta am propus, să deschidem azi dosarele. Aveam timp să le studiem până atunci. Din păcate, această propunere nu a întrunit votul membrilor Comisiei. Propunerea unui alt coleg a fost aceea de a amâna două săptămâni. Voi informa, în legătură cu acest subiect, şi Biroul permanent. Nu înţeleg de ce trebuie să tergiversăm problema asta. Cei doi colegi ai noştri senatori, eu cred, au tot dreptul să o tranşeze cât mai repede, să meargă cât mai repede la plen şi apoi să-şi poată formula apărările', a spus acestala finalul şedinţei Comisiei juridice la care au participat şi Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, relatează Agerpres.

Preşedintele Comisiei juridice a subliniat faptul că argumentul principal pentru care s-a decis amânarea discuţiilor a fost volumul mare de documente ce trebuie analizate de către senatorii jurişti, dar şi faptul că s-a constatat, odată desigilate documentele, că nu s-a efectuat şi numerotarea acestora, astfel că documentele au fost resigilate.

'DNA, cei de la minister care a predat documentele nu au respectat întocmai procedura, în sensul că nu fiecare pagină este numerotată şi nu scrie pe ea cine anume şi-o asumă sau dacă este conformă cu originalul. Din punctul ăsta de vedere nu cred că sunt probleme. Noi am preluat exact ceea ce am primit. S-a deschis (documentaţia - n.r.) în faţa membrilor Comisiei. Va veni un reprezentant al ministerului, sper să vină cât mai repede. Noi am solicitat de la ora 11,00 acest lucru. O să fac şi o adresă scrisă la care sper că nu vor răspunde printr-o altă adresă, ci prin prezenţa la Comisie. Până atunci nu se poate studia dosarul, fiindcă documentele au fost resigilate', a mai spus Boboc, precizând că senatorii jurişti vor avea studiu individual pe dosare până la data convocării plenului Comisiei.

Practic senatorii nu au discutat nimic. Ecaterina Andronescu a explicat că aceştia au resigilat cutiile primite de la procurori, după ce le desigilaseră, pe motiv că documentele nu erau numerotate şi inregistate.

"S-au desigilat cutiile. Erau trei cutii şi s-a constatat că documentele nu erau numerotate şi înregistrate, motiv pentru care s-au resigilat să se întâmple lucrurile în deplină legalitate", a spus Andronescu.

"Nu sunt emoţionată, sunt amărâtă şi revoltată că trăiesc asemenea momente", a adăugat Andronescu.

La rândul său, senatorul Şerban Mihăilescu a precizat că nu ştie nimic din ce conţin dosarele. "Dacă aş fi luat la cunoştinţă de o filă, aş fi putut să vă spun. Eu nu ştiu nimic decât ce comentaţi dumneavoastră. Au fost discuţii şi vom fi chemaţi să-l studiem aici", a arătat Mihăilescu.

Fiind întrebat când va reveni la Comisie, acesta a spus: 'Când mă sună dânşii'. 'Acum va fi obligatoriu ca procedură să fim însoţiţi de un avocat, pentru că sunt documente create de... dar nicio problemă', a precizat fostul ministru.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 oct, 2014
batranul
asteptam
Asteptam o ancheta in care tanti Cati e invitata sa vorbeasca despre spagile date pentru a obtine loc in caminele din Regie si despre baietii care vin si ii intreaba pe studenti daca dau votul PSD-ului pentru 50 de lei. Atunci sa vedem cum isi da foc in fata rectoratului de la Politehnica, ca de piata publica nu ne intereseaza.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ