Elena Udrea îi cere doamnei PNL să divorţeze de Antonescu. Ca să se marite cu ea

| 08 noi, 2013

Nu trebuie să fii un fin cunoscător al scenei politice din România pentru a sesiza că propunerea strecurată de Elena Udrea este un măr otrăvit. Mesajul pedelistei nu-i este adresat lui Crin Antonescu, ci acelor lideri din PNL care nu agreează parteneriatul cu PSD în cadrul USL. Cu alte cuvinte, Elena Udrea încearcă să speculeze tensiunile care survin în cadrul coaliţiei de guvernare, ademenind zona PNL-ului care ar dori să se separe de PSD.

În contextul în care agenda publică este dominată de teme de maxim interes precum bugetul, descentralizarea sau măsurile economice convenite cu FMI şi asumate de Cabinetul Ponta, mişcările şi permutările pe zona de dreapta a eşicherului politic au intrat în mod firesc într-un con de umbră. O evoluţie altfel normală dacă luăm în calcul că partidele şi partiduleţele din zona dreptei s-au remarcat doar prin aceeaşi placă a unificării pe care o rulează în mod obsesiv de câteva luni bune.

În acest peisaj şi-a facut apariţia şi Elena Udrea. Ea a reluat aceleaşi teze, care deja nu mai prezintă niciun fel de interes nici măcar pentru cei mai înfocaţi suporteri ai blondei politiciene. Astfel, în declaraţiile sale pentru EVZ, Elena Udrea a supralicitat pe tema unificării dreptei, sugerând că locul PNL ar fi într-un astfel de construct, cu condiţia ca actualul preşedintele liberal, Crin Antonescu, să dispară din schemă. „Domnul Crin Antonescu este unul dintre părinţii USL. E complicat să pleci de acolo şi să ajungi  partenerul PDL-ului şi al formaţiunilor de dreapta la alegerile din 2014. Dacă PNL va urma interesele electoratului de dreapta, este posibilă o colaborare, dar mai degrabă fără Crin Antonescu”, a explicat fostul ministru democrat-liberal.

Nu trebuie să fii un fin cunoscător al scenei politice din România pentru a sesiza că propunerea strecurată de Elena Udrea este un măr otrăvit. Mesajul pedelistei nu-i este adresat lui Crin Antonescu, ci acelor lideri din PNL care nu agreează parteneriatul cu PSD în cadrul USL. Cu alte cuvinte, Elena Udrea încearcă să speculeze tensiunile care survin în cadrul coaliţiei de guvernare, ademenind acea zonă a PNL care ar dori să se separe de social-democraţi.

În sine, strategia Elenei Udrea este ridicolă şi conturează o variantă pierzătoare pentru liberali. Fiindcă politiciana blondă visează probabil ca ea să fie vârful de lance al dreptei la alegerile prezidenţiale din 2014, subsumând un partid precum PNL – cotat totuşi undeva la 20% - unui proiect sortit eşecului precum unificarea dreptei. În accepţiunea Elenei Udrea, PNL nu ar fi altceva decât o altă rotiţă în angrenajul politic care ar urma să o propulseze în competiţia pentru preşedinţie.

Că Elena Udrea este discipola lui Traian Băsescu este deja limpede pentru toată lumea, iar noua raportare a pedelistei la dinamica din PDL o confirmă indiscutabil. Astfel, Elena Udrea a afirmat că „în opoziţie cu şeful statului se află doar o minoritate din PDL”, mesaj ce vizează radicalizarea taberelor din formaţiunea democrat-liberală pentru a favoriza destructurarea PDL.

În final, Elena Udrea a mai declarat că "dacă se va merge cu un candidat comun, susţinut de toate partidele de centru-dreapta şi de Traian Băsescu, acesta ar putea câştiga alegerile prezidenţiale". Afirmaţia nu are niciun temei în realitate, mai ales dacă luăm în considerare cele mai recente cercetări sociologice care indică faptul că, o candidatură ipotetică a lui Victor Ponta la prezidenţiale ar spulbera orice concurenţă, oricât de sudată ar fi dreapta şi al ei candidat.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 noi, 2013
Dr. Mengele
Stefan Ionescule, parca te-am mai vazut pe undeva, dar nestiind exact cine esti si ce mananci la pranz, te las sa molfai vorbe neinteligibile si sa visezi ca in fiecare noapte : Ponta-presedinte, Varanul-prim ministru, iar tu secretar de stat la Cultura !
Si zici ca Elena Udrea bata apa-n piua si ca " momeste " liberalii, cei nemltumiti si de Plagiator si de Repetent...bravo, ba, baiete, ba, dar ai tinut bine minte lectia predata si te-ai grabit s-o arunci pe site, doar-doar mai pacalesti pe cineva ! Vreau sa te vad atunci cand acest monstru, USL, se va rupe : pariez ca vei trece cu arme, bagaje si laptop de partea dreptei autentice...va fi insa prea tarziu, fariseule, ca te cunosc toti ca pe un cal breaz si vei fi azvarlit ca un gunoi de peste tot...Elena Udrea va fi - spre spaima voastra - presedintele merituos al tuturor romanilor !
09 noi, 2013
El Condor
gandire de blonda "autentica"
Madam de Pleascoi confunda un partid cu o istrie de peste 100 de ani, cu reprezentanti de seama pentru istoria acestei tari, cu "istoria" si "scarpinelile" unor partide si formatiuni civile efemeridice care nu au nici in clin, nici in maneca cu un trecut sau un viitor. Tot ce o intereseaza pe dumneaei sunt : pantofii cu toc cui; imbracaminte si genti de fite, precum si elementul balanganitor al amantului corsar.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ