Elenele lui Băsescu se fac de râs în politica externă

| 09 mai, 2014

După ce însuși Traian Băsescu a dat semnalul atacului, cele două Elene din PMP, Elena Udrea și Elena Băsescu, au ieșit pe rând în cursul zilei joi să îi avertizeze una pe români, cealaltă pe moldoveni, că sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova ar putea fi compromis dacă Victor Ponta va câștiga prezidențialele, chipurile fiindcă premierul ar avea o atitudine pro-Putin.

„Cel care a fost cel mai mare susținător al Republicii Moldova, Traian Băsescu, își termină cele două mandate și este foarte important cine vine, pentru că avem în acest moment un posibil candidat la președinție, pe domnul prim ministru Victor Ponta - care este din Partidul Social Democrat, fostul Partid Comunist - care are mai degrabă o simpatie pentru Moscova decât o simpatie pentru partenerii noștri nord-atlantici, europeni”, a spus Elena Udrea, completată rapid de Elena Băsescu. ”Victor Viorel Ponta este singurul premier din Uniunea Europeana, care nu a denunțat presiunile Rusiei asupra Ucrainei și nici anexarea Crimeei”, a declarat europarlamentarul PMP, Elena Băsescu, la Chișinău, în cadrul întâlnirii conducerii Partidului Mișcarea Populară cu românii de peste Prut, dându-și aere de mare cunoscătoare într-ale politicii externe. În realitate însă, mezina președintelui ar trebui să fie ultima care să deschidă gura când vine vorba despre asemenea subiecte, de vreme ce, pentru ea Norvegia este membră a Uniunii Europene și are președinte.

Lăsând însă la o parte competența Elenei Băsescu în materie de politică externă și chiar pe aceea a Elenei Udrea, discursul celor două nu poate fi considerat altceva decât pură demagogie, fiind contrazi în mod flagrant de realitate.

În primul rând, premierul, ca și guvernul pe care îl conduce au avut o poziție cât se poate de clară de condamnare a tendințelor imperialiste ale Rusiei, în perfect acord cu aceea adoptată de către partenerii noștrii europeni și nord-atlantici. În al doilea rând, a spune că alegerea lui  Victor Ponta în funcția de președinte ar putea să pericliteze sprijinul României pentru parcursul european al Chisinaului este de-a dreptul o inepție, mai ales când comparăm ceea ce a făcut premierul pentru a sprijini integrarea in UE a Republicii Moldova cu ”realizarile” lui Traian Basescu.

De la preluarea guvernarii, Victor Ponta s-a străduit să dea concretețe podului de flori de peste Prut și promisiunilor golite până la acel moment de conținut făcute de șeful statului. Desigur, și Traian Băsescu a abordat problema independenței energetice a Moldovei prin construirea gazoductului Iași-Ungheni, și Traian Băsescu a promis bani pentru dezvoltarea infrastructurii sau a învățământului în limba română. Cel care s-a ocupat însă în mod real de îndeplinirea acestor promisiuni a fost Victor Ponta.

Așadar, departe de a reprezenta un pericol pentru continuarea procesului de integrare al Moldovei în Uniunea Europeană, venirea lui Victor Ponta la Cotroceni va însemna că Republica de peste Prut va beneficia de un sprijin mult mai concret inclusiv din partea șefului statului român.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
18 aug, 2014
j3jXdin21gOy
GiCmjHHBE
cuvant e mobil , nu ? Deci un mare fas biletul, ma miram sa fie Tariceanu chiar atat de cacpuan sa scrie te rog sa aranjezi , sau ceva asemanator.Ce, domne, omul s-a referit ca vrea sa se asigure daca lucrurile sunt facute in mod legal! :)Era mai linistit daca stia ca insusi presedintele vegheaza la corectitudinea procedurilor.Se poate pune si asa cinic problema, nu ? Mi se pare clar. :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :)
09 mai, 2014
Ouatul din Cornu
Dl Ponta s-a intalnit la Soci cu Dl.Putin
au servit masa impreuna
acolo,Dl Putin a uitat sa-i spuna ca va ocupa Crimeea
Dl Ponta nu s-a suparat
Daca Dl Putin va dori sa ia si Transnistia,fara sa-i spuna Dlui Ponta,acesta nu se va supara,din nou..
un mare politician nu trebuie sa fie suparacios...
asa-i Dle Sultanescu ca ati scos foto de pe pagina de Facebook?
rusinica....?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ