Horia Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu, decoraţi de şeful statului

| 09 mai, 2014

Preşedintele Traian Băsescu i-a decorat, vineri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, pe scriitorii Horia Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu.

Horia Roman Patapievici a fost decorat cu Ordinul Naţional 'Serviciul Credincios' în grad de Cavaler, iar Gabriel Liiceanu - cu Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Ofiţer.

Şeful statului i-a conferit Ordinul Naţional 'Steaua României' în grad de Ofiţer prof. univ. dr. Gabriel Liiceanu 'în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate, pentru capacitatea managerială dovedită prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilităţi de a avea acces la cultură, fiind un model pentru tânăra generaţie' şi Ordinul Naţional 'Serviciul credincios' în grad de cavaler scriitorului Horia Roman Patapievici 'în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia avută în domeniul istoriei ideilor, pentru talentul şi originalitatea dovedite în cercetarea marilor teme ale culturii contemporane contribuind pe această cale la animarea vieţii intelectuale româneşti şi la promovarea libertăţii de gândire şi exprimare în acord cu principiile democraţiei'.

Decretul de decorare a lui Horia Roman Patapievici a fost semnat în 2010, iar documentul în cazul lui Gabriel Liiceanu - în 2012.

De asemenea, şeful statului l-a decorat pe regizorul Peter Netzer cu Ordinul Naţional 'Serviciul Credincios' în grad de Cavaler 'în semn de înaltă apreciere pentru excepţionala sa dăruire artistică încununată prin premierea filmului 'Poziţia copilului' cu Trofeul Ursul de Aur la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin, pentru activitatea regizorală şi contribuţia remarcabilă în promovarea cinematografiei româneşti atât în ţară, cât şi în străinătate, ca exponent al tinerei generaţii de regizori români'.

Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit directorului Muzeului Naţional Cotroceni, Adina Renţea, Ordinul Naţional 'Serviciul Credincios' în grad de Ofiţer 'în semn de înaltă apreciere pentru competenţa şi profesionalismul dovedite de-a lungul timpului în conservarea şi patrimoniului cultural naţional, pentru implicarea activă în organizarea unor evenimente culturale de înaltă ţinută la Palatul Cotroceni'.

Şeful statului a conferit în cadrul aceleiaşi ceremonii Ordinul Naţional 'Pentru Merit' în grad de Comandor scriitorului şi criticului literar Dan C. Mihăilescu, Ordinul Naţional 'Pentru Merit' în grad de Cavaler criticului muzical Dumitru Avakian şi realizatorului de programe Radio România Cultural Teodora Stanciu 'în semn de înaltă apreciere pentru competenţa şi profesionalismul dovedite de-a lungul timpului în promovarea valorilor perene ale culturii româneşti, pentru implicarea directă şi constantă în organizarea şi promovarea acţiunilor organizate la Palatul Cotroceni în cadrul programului 'Cotroceni - porţi deschise culturii''.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ