ELICOPTER SMURD PRĂBUŞIT. Scrisoarea CUTREMURĂTOARE scrisă de sora pilotului UCIS în tragicul accident

| 23 dec, 2014

Marilena Nedelcu scrie, pentru Sursa Zilei, sub titlul "Însănătoşiţi sistemul. Mai am un pilot acasă", despre momentele teribile trăite imediat după ce presa a auzit despre accidentul în care fratele său şi-a pierdut viaţa, povestind şi că soţul său este, la fel ca mulţi dintre prietenii de familie, şi el pilot.

Jurnalista face şi o dezvăluire cutremurătoare, explicând că soţia co-pilotului nu a fost sunată de nimeni din partea autorităţilor în acea zi.

"Mulțumesc colegilor din presă, și-n primul rând, și-n ultimul rând. Ei mi-au spus, ei m-au sunat, ei mi-au răspuns întrebărilor fără oprire pe care luni, de la 16.30, le-am pus tuturor. Dar doar ei mi-au răspuns.

Ei mi-au spus că Petre era pilotul din elicopter. Ei mi-au confirmat că nu mai trăiește. Ei mi-au explicat că a murit cu zile. Și tot ei, sper, vor încerca să afle și apoi să spună lumii adevărul. Sau măcar să spună, că de aflat o să am eu grijă. Cum mori în țara asta, din cauza unui sistem bolnav care nu se mai face bine. Și știu bine că ai mei colegi sunt mai solidari decât colegii lui Petre, parte a sistemului care l-a pierdut.

Fratele meu a fost pilot. Soţul meu e tot aviator. Prietenii noștri, înrudiți sau nu, sunt din tagma asta. De 20 de ani, trăiesc fiecare prăbușire de elicopter sau avion într-un alt fel decât ceilalți jurnaliști. Tot de 20 ani, telefonul pe care-l dau, la orice incident aviatic, comandanților din sistem, nu este pentru a afla detalii pentru știrea în sine. Ci ca să mă asigur că nu e unul de-al meu. Impropriu spus de-al meu, că toți erau ai noștri. De fiecare dată, comandantul mi-a răspuns. Și-ai mei mi-au răspuns. Și de fiecare dată, după ce mi-au răspuns la telefon, invariabil, mă îmbrăcam în doliu și însoțeam cortegiile colegilor lor.

Luni a fost altfel. Nici comandantul n-a răspuns, nici Petre. Știam că e elicopter SMURD, știam că s-a întâmplat la Constanța, și mai știam că fratele meu era detașat acolo. La Petre a plecat apelul, apoi mi-a intrat mesageria. La comandant, mi s-a respins apelul. Am dat sms. O oră, două ore. Destul cât să mă prăbușesc în fața televizoarelor din redacție și să aștept, pe fiecare post, o informație nouă. Informațiile au curs, tot din televizoare și numai de acolo, pentru că șefii sistemului n-au putut să-mi spună nici măcar că s-a terminat. La un moment dat, după cel puțin două ore, unul dintre cei din unitate m-a sunat să mă întrebe numărul soției. Pe soția celuilalt pilot, însă, nu a sunat-o nimeni în ziua aceea. Poate pentru că n-a avut un jurnalist cunoscut în familie, căruia să-i ceară cineva numărul".

Vezi mai multe pe Sursa Zilei.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 dec, 2014
Cozma Lavinia
Prelucram din polistiren expandat sau extrudat, literele volumetrice, sigle și logo-uri 3D , figuri 3D, obiecte supradimensionale sau reclame neluminoase.Ne gasiti pe polistiren3d

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ