Bilanțul MAI pe 31 decembrie: sute de infracțiuni și 7 persoane arestate

| 01 ian, 16:49

Polițiștii au confiscat pe 31 decembrie articole pirotehnice în valoare de peste 78.357 lei, fiind constatate 271 de infracțiuni pentru încălcarea regimului materiilor explozive.

"La nivel național, forțele Ministerului Afacerilor Interne au asigurat măsurile de ordine publică la peste 200 de evenimente organizate cu prilejul Revelionului, la care au participat aproximativ 345.000 de persoane. În acest context, nu au fost raportate incidente majore, fiind aplicate doar 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de 800 de lei. În ziua de 31 decembrie 2014, polițiștii au confiscat articole pirotehnice în valoare de peste 78.357 lei, fiind constatate 271 de infracțiuni pentru încălcarea regimului materiilor explozive. Totodată, 9 persoane au ajuns la spital din cauza unor accidente provocate de folosirea imprudentă a materialelor pirotehnice", a anunțat, joi, într-o declarație de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), subcomisar de poliție Monica Dajbog.

Ea a precizat că polițiștii au constatat și alte 184 de infracțiuni, dintre care 105 de natură judiciară, 42 la regimul circulației rutiere, 5 la regimul silvic și 32 alte genuri de infracțiuni și au depistat 3 persoane urmărite în temeiul legii și 260 de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, 7 dintre acestea fiind reținute și 7 arestate.

Polițiștii rutieri au reținut 74 de permise de conducere și 18 certificate de înmatriculare. Pentru neregulile constatate în trafic polițiștii rutieri au aplicat 2.152 de sancțiuni contravenționale, 274 fiind pentru depășirea limitelor legale de viteză, 13 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 4 pentru lipsa anvelopelor de iarnă.

Efectivele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit la 211 solicitări, peste jumătate dintre acestea (116) fiind incendii.

Echipajele SMURD au răspuns la 804 solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență, șapte persoane blocate în telescaun, fiind salvate în localitatea Săcele, județul Brașov, pe pârtia Bunloc. Persoanele salvate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și se află în afara oricărui pericol.

"În urma unui apel primit prin sistemul 112, pompierii de la ISU Teleorman au intervenit pentru salvarea unui bărbat care căzuse pe un câmp în apropiere de localitatea Gălăteni. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD, a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la Spitalul Județean Alexandria. Echipele SMURD au intervenit și în cazul unui bărbat care căzuse într-un lac din Moara Vlăsiei. Bărbatul a primit asistență medicală de specialitate, dar a refuzat spitalizarea, fiind în afara pericolului", a adăugat purtătorul de cuvânt al MAI.

Pe de altă parte, jandarmii au aplicat 133 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 33.950 de lei și au acordat sprijin în 87 de cazuri.

"De asemenea, la nivel național, au fost efectuate cinci misiuni aero-medicale pentru salvarea a patru adulți și a unui copil, aflați în stare critică, cei cinci pacienți fiind transportați la unități medicale specializate", a mai spus Monica Dajbog.

În ultima zi a anului peste 50.700 de persoane au trecut prin principalele puncte de trecere a frontierei.

Dajbog a mai precizat că în prezent, nu mai sunt anunțate drumuri naționale închise din cauza vremii nefavorabile, însă pe câteva tronsoane de drumuri naționale încă sunt impuse restricții de tonaj. Circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone rămâne restricționată pe DN24D Tulucești — Vârlezi (județul Galați), iar pe DN11A Podu Turcului — Bârlad și pe DN24A Huși — Murgeni (județul Vaslui) se menține restricția pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Tag-uri: mai, Monica Dajbog, smurd
loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ