Florian Popa: România a oferit medici şi cadre medicale în valoare de 600 de milioane de euro

| 27 noi, 2014

România a oferit în ultimii 10 ani străinătăţii medici şi cadre medicale în valoare de 600 de milioane de euro, a declarat joi în cadrul unei dezbateri vicepreşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului, Florian Popa.

"După Revoluţie, în anii 90 s-a observat că procentul celor plecaţi şi celor care voiau să plece din ţară medici era de 60%, aceştia având între 38-40 de ani. În ultimii ani, 60% din medicii care aleg străinătatea au vârste între 42 şi 48 de ani. România a oferit în ultimii 10 ani medici şi cadre medicale în valoare de 600 de milioane de euro. Avem zone în ţară total neacoperite din punctul de vedere a existenţei medicului. În spaţiul rural sunt cele mai mari probleme în ceea ce priveşte lipsa personalului medical. Este o risipă mare de resurse. După 6 ani de studii, doar o mică parte dintre absolvenţi intră într-un ciclu de specializare', a spus Popa, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, şcolile de medicină din România scot aproximativ 3.000-3.500 de absolvenţi pe an şi anual pleacă din ţară aproape 3.000.

Senatorul a mai afirmat că, pentru a împiedica plecarea medicilor, Ungaria a impus semnarea unui contract de către studenţii la medicină care prevede ca aceştia să lucreze în ţară după absolvire un număr de ani, iar în cazul în care pleacă mai devreme să plătească şcolarizarea. De asemenea, Slovacia a recurs la aceeaşi măsură.

"Se pare că această soluţie nu este acceptată. Rezolvarea constă într-o poziţie mai fermă a statului român în favoarea unui program european mai larg care să ofere compensaţii pentru ţările care oferă creiere şi specialişti. Suntem într-o perioadă în care pregătim oameni care dispar, generaţii întregi dispar. Ar fi necesar un program european în care primitorii să ofere compensaţii formatorilor', a spus vicepreşedintele comisiei.

Prezent la dezbatere, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc a susţinut că România se confruntă cu 'o mare dramă naţională' - exodul medicilor.

'Tot Estul Europei se confruntă cu această problemă. Singura şansă de a găsi o soluţie este de a aborda această temă la nivel european. În acest moment ţările sărace dau mai mult ţărilor bogate în sistemul sanitar. Este necesar un demers comun est european care să ridice şi să susţină această problemă', a susţinut secretarul de stat.

Pe de altă parte, europarlamentarul Cristian Buşoi, membru în Comisia de Sănătate a Parlamentului European, a susţinut că soluţia nu se află la Bruxelles, ci în România.

"Este o problemă naţională care trebuie rezolvată în România. Nici ţările care primesc medici români nu sunt întru totul entuziaste. Medicii de acolo nu privesc cu ochi buni nici faptul că tineri talentaţi, entuziaşti vin şi la iau pacienţii. Este puţin probabil să poată să existe un program european de compensare a medicamentelor, pentru asta avem nevoie de schimbarea tratatelor. Fondurile europene sunt decise până în 2020', a spus Buşoi.

În opinia sa, problema salariilor mici ale medicilor nu este singura. 'Avem probleme de organizare, de avansare în carieră, de transparenţă prin care se ocupă funcţiile', a arătat Buşoi.

Potrivit acestuia, ar fi necesară o mai mare transparenţă în sistemul medical, dar şi depolitizarea acestuia.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ