Fostul preşedinte al CJ Buzău Marian Bîgiu, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

| 03 noi, 14:50

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău Marian Bîgiu a fost condamnat, joi, de magistraţii Tribunalului Bucureşti la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul este judecat pentru trafic de influenţă.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. 

În acelaşi dosar, Georgian Gabriel Surdu, fost director al Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă. 

Instanţa a dispus confiscarea sumei de 75.000 de euro de la Marian Bîgiu şi menţinerea sechestrului asigurător luat la data de 14 octombrie 2015 până la concurenţa sumei totale de 75.000 euro. 

Pe 22 octombrie 2015, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Gabriel Surdu şi Cristinel Bîgiu pentru cumpărare de influenţă, respectiv trafic de influenţă. 

Anchetatorii susţin că, în august 2013, Gabriel Surdu i-a oferit lui Cristinel Bîgiu, în calitate de preşedinte al CJ Buzău, aproximativ 3,9 milioane lei (peste 878.000 euro), reprezentând 8% din valoarea unui contract de aproximativ 48,7 milioane lei (aproape 11 milioane euro), având ca obiect "Proiectarea, execuţia şi modernizarea drumurilor de interes local şi reţea publică de canalizare şi staţie de epurare în comuna Ghergheasa, judeţul Buzău". 

DNA precizează că suma de bani urma să fie dată în mai multe tranşe la momentul efectuării plăţilor către societatea executantă. 

În aceeaşi lună, susţin procurorii, Gabriel Surdu a remis, printr-un intermediar, lui Bîgiu, drept primă tranşă, 75.000 de euro, pentru a interveni pe lângă primarul unei comune din judeţul Buzău, în vederea atribuirii contractului de lucrări respectiv. 

"În august 2013, în contextul unei întâlniri pe care au avut-o într-un restaurant din Bucureşti, Gabriel Surdu i-a solicitat lui Bîgiu să-i faciliteze obţinerea unor contracte de lucrări publice în judeţul Buzău, pentru o firmă pe care primul o administra prin intermediar. Inculpatul Bîgiu a fost de acord cu cererea şi i-a promis că îl va sprijini să obţină un contract de lucrări pentru firma respectivă (...). La rândul său, Surdu i-a promis preşedintelui CJ Buzău că îi va remite 8% din valoarea contractului, în schimbul intervenţiei sale pe lângă primarul localităţii respective, în vederea câştigării licitaţiei. De asemenea, cei doi au convenit ca o primă tranşă, de 75.000 de euro, să fie dată la câteva zile de la momentul discuţiei, lucru care s-a şi întâmplat, banii fiind remişi inculpatului Bîgiu printr-un intermediar", se arată într-un comunicat al DNA. 

În 21 mai 2014, tot în baza celor stabilite, între primăria comunei respective şi firma controlată de Surdu a fost încheiat un contract de lucrări de aproape 48,7 milioane lei. 

"Precizăm că procentajul de 8% din valoarea contractului, promis inculpatului Bîgiu de Gabriel Surdu, se ridica la circa 878.222,47 euro, din care acesta din urmă achitase o primă tranşă de 75.000 euro", precizează DNA.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ