Gâdea la Cotroceni, încă o diversiune băsistă

| 20 noi, 2013

Lăzăroiu a împărțit cu generozitate o nouă doze de intoxicații și aiureli politice către marele public, expunând teoria aiuristică a candidaturii jurnalistului Mihai Gâdea, la prezidențiale.

Traian Băsescu este cu siguranță autorul celor mai memorabile injurii aduse in corpore breslei jurnaliștilor. Jurnaliștii au fost numiți ba tonomate, ba țigănci împuțite, ba moguli, dacă erau și patroni. Ajuns acum la fundul sacului, președintele se întoarce către aceeiași jurnaliști pe care îi jignea odinioară și încearcă să-i intoxice iar, de data aceasta cu ajutorul consilierilor prezidențiali transformați și ei la rândul lor în veritabile flașnete umane. Este o întreagă discuție pe tema implicării consilierilor prezidențiali în dispute politice și schimburi de replici publice. Nu este menirea unui consilier prezidențial să fie agentul electoral al președintelui sau propagandistul de ocazie al aceluiași. Cu toate acestea, vedem periodic cum această funcție decade pe zi ce trece.

Ultima dovadă în acest sens o constituie și declarațiile publice ale controversatului Sebastian Lăzăroiu, care joacă mai nou un rol de analist politic improvizat sau de Mama Omida a previziunilor politice, după caz. Lăzăroiu a împărțit cu generozitate o nouă doze de intoxicații și aiureli politice către marele public, expunând teoria aiuristică a candidaturii jurnalistului Mihai Gâdea, la prezidențiale. Să-i reamintim aburitorului care s-a distanțat atât de mult de îndatoririle de serviciu specifice funcției de consilier că Mihai Gâdea îl soma pe Traian Băsescu nu mai departe de vara anului de grație 2012 să-și ceară scuze de la toți jurnaliștii pe care-i jignise în repetate rânduri, asta dacă mai dorește să fie invitat vreodată al emisiunii sale. Cu știrea noastră, acele scuze nu au fost prezentate nici până azi...

Încercăm, desigur, să dovedim prin aceste rânduri cuplului umoristic Băsescu-Lăzăroiu că jurnaliștii au memoria mult mai bună decât se presupune la un pahar de vorbă și la ceas de seară prin ograda Palatului Cotroceni. Cu alte cuvinte, Lăzăroiu nu și-a ales prea bine pe cine să folosească în manipulările sale ieftine, de factură științifico-fantastico-electorală.

Teoria este cu atât mai lipsită de acoperire cu cât PC va susține conform ultimelor evoluții și declarații candidatul PSD, chiar dacă USL s-ar dizolva. Dar vrabia prezidențială mălaiul voturilor pierdute îl votează și, din acest punct de vedere, orice speculație care ar putea duce la fărâmițarea voturilor acordate USL este binevenită pentru aparatul de propagandă electorală care l-a lăsat pe Lăzăroiu singur la butoane.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

9 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 noi, 2013
Jix
...
Ar fi un lucru bun, insa cu siguranta gadea nu va candida.
21 noi, 2013
cristi
Lazaroiu... zici Lazaroiu și tragi apa.
21 noi, 2013
iulia
.
In momentul de fata oricine e mai bun decat Basescu la sefia tarii. Cu toate astea, Gadea nu cred ca va candida. Lasati barfele astea...
21 noi, 2013
CosmiX
.
prea mult tam tam pe un zvon...nici nu se merita prea multe comentarii
21 noi, 2013
kevall
da
lazaroiu vorbeste aiurea ca asa il invata basescu sa loveasca in oamenii care nu-i plac lui.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ