GHEORGHE NICHITA dă ordine din sufragerie

| 14 mai, 09:06

Consilierii locali ar putea aproba mâine constituirea unei comisii de anchetă la Poliţia Locală. Primarul Gheorghe Nichita, aflat în arest la do­miciliu, a convocat o şedinţă extraordinară a Con­siliului Local. Pe ordinea de zi, care cuprinde şase puncte, a fost inclus şi proiectul consilierilor li­berali ce vizează „înfiinţarea Comisiei speciale de analiză şi verificare a activităţii Poliţiei Locale“.

Săp­tămâna trecută, liberalii au încercat să convoace o şedinţă extraordinară, dar demersul lor nu a fost sprijinit de consilierii PSD şi nu a fost dus la bun sfârşit. În cazul în care va fi aprobat proiectul de hotărâre, comisia specială va fi formată din şapte membri, trei liberali, trei social-democraţi şi un independent.

Printre obiectivele comisiei se numără analizarea şi verificarea modului exer­cită­rii atribuţiilor Poliţiei Locale privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoa­nei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, precum şi a modului de organizare a instituţiei. Astfel, consilierii ar urma să verifice activitatea Poliţiei în domenii precum ordinea şi liniştea publică, circulaţia pe drumurile publice, disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului, activitatea comercială sau evidenţa persoanelor.

Potrivit do­cumentului, comisia poate invita pentru audiere şi explicaţii orice persoană angajată a municipiului Iaşi sau a direcţiilor şi instituţiilor din subordine care poate avea cunoştinţă „despre o activitate, faptă ori împrejurare de natură să servească activităţii de analiză şi verificare în domeniul care formează obiectul activităţii Comisiei“.

În nota de fundamentare a proiectului se arată că instituirea Comisiei este oportună având în vedere implicarea şefului Poliţiei, Liviu Hliboceanu, şi a unora dintre subordonaţii acestuia în operaţiuni ilegale de filaj dispuse de primarul Gheorghe Nichita, aspecte verificate de către procurorii DNA.

Deputatul independent face apel la angajaţii Primăriei şi ai CJ să îşi facă datoria fără a sta tot timpul cu ochii pe problemele penale ale şefilor lor

Deputatul independent Viorel Blăjuţ a apreciat ieri, într-o conferinţă de presă, ca unică situaţia în care se găsesc municipiul şi judeţul, cu primarul Gheorghe Nichita aflat în arest la domiciliu şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, aflat sub control judiciar.

„Sper ca justiţia să se pronunţe în cel mai scurt timp, pentru a decide într-un sens sau în celălalt. Un oraş ca Iaşul nu poate fi condus din sufragerie, iar situaţia trebuie clarificată. Până atunci însă, trebuie ca fiecare să-şi facă treaba. Fac apel la oamenii politici, la şefii de instituţii deconcentrate şi la funcţionari să-şi îndeplinească atribuţiile fără a sta tot timpul cu ochii la şefi. În ultimul timp a apărut o adevărată isterie. Nimeni nu mai face nimic, pentru că toţi se tem de DNA. E un lucru fals. Cei care sunt corecţi nu au de ce să se teamă“, a declarat Blăjuţ.

Acesta a criticat abandonarea de către PSD şi PNL a angajamentelor asumate pe când erau membre ale USL, prin aşa-numitul „Manifest pentru Iaşi“. Adoptat în 2012, documentul stipula susţinerea în comun de către cele două partide a proiectelor importante pentru Iaşi, printre acestea numărându-se modernizarea aeroportului, construirea autostrăzii spre Transilvania, a Spitalului Regional de Urgenţă, a Centrului Intermodal Regional de Transport şi finalizarea amenajării râului Bahlui.

„Au trecut trei ani, timp în care abia dacă s-a stabilit amplasamentul spitalului regional. Liberalii joacă rolul victimei, dar mulţi au funcţii de conducere în instituţiile deconcentrate. USL funcţionează în continuare, dar nu se vede nimic pentru Iaşi“, a precizat Blăjuţ.

Întrebat de şansele pe care le-ar avea un candidat independent la Primăria municipiului, anul viitor, deputatul a apreciat că acestea sunt practic nule, în condiţiile legii privind alegerile locale.

„Cu primarul ales într-un singur tur, un independent nu are nicio şansă, pentru că nu are resursele unui partid în spate. Şi chiar dacă ar ieşi primar, nu ar avea Consiliul Local de partea lui, pentru că ar avea toate partidele împreună. Vedeţi PNL sau PSD să susţină un candidat independent, chiar cu o imagine publică bună?“, a spus Blăjuţ.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ