Gheorghiu: Cea mai mare nevoie pe care o avem este de oameni; eu am propus unor oameni să-și ia un an sabatic, pentru țară
Cea mai mare nevoie pe care o avem este de oameni care să dorească să vină să pună umărul, pe condițiile salariale pe care le are în acest moment Guvernul României, care nu sunt deloc competitive, iar eu le-am propus unora să-și ia un an sabatic pentru țară, pentru că va fi foarte provocator, a declarat, miercuri, vicepremierul Oana Gheorghiu, la conferința 'RBL Capitalul românesc 360°.
Ea a susținut că trebuie început un proces de 'curățenie' la nivel de administrație și trebuie văzut de unde se începe și care sunt obiectivele.
'Ce am observat este că oamenii chiar vor să facă treabă. Sincer vă spun, chiar și oamenii din ministere, din Guvern, funcționarii chiar își doresc să facă treabă. Eu am avut întâlniri cu colegi din Guvern să încercăm să dăm drumul unor proiecte și pot să zic că ce am observat e că foarte multe lucruri sunt alocate mai multor oameni, adică debirocratizare este și în mandatul meu, este și la SGG este și nu știu pe unde. E ca un project management. Trebuie să facem curățenie, să înțelegem de unde începem, să înțelegem ce eliminăm, ce păstrăm, care sunt obiectivele, care e strategia, care sunt indicatorii. Exact cum zicea și Radu (Radu Burnete, consilier prezidențial - n. r.) este această diferență de ritm și asta pentru mine e o mare provocare, că sunt învățată într-un alt ritm, dar există dorință și oamenii chiar vor să facă. Cred că le trebuie exact un pic de leadership, sper să pun umărul la asta. Am simțit, cum ziceam, susținere, n-am simțit obstacole și refuz să mă gândesc la obstacole. În toată experiența mea, faptul că nu am știut ce poate să-mi stea în cale a fost un mare ajutor, pentru că nu mi-am pus eu însămi piedici, cam asta e abordarea', a explicat Oana Gheorghiu.
Vicepremierul a admis că 'încă nu are o claritate completă pe ce urmează', în portofoliul său fiind atât reforma companiilor de stat, cât și debirocratizarea și digitalizarea.
'Nu vă ascund că încă n-am claritate completă pe ce urmează, pentru că am în portofoliu reforma companiilor de stat, debirocratizare, digitalizare. În reforma companiilor de stat multe dintre companiile care trebuie restructurate și reorganizate sunt în portofoliile ministerelor de resort. Deci, trebuie să clarificăm cum colaborăm. Sunt altele care sunt la SGG și sunt altele care îmi vor reveni. Suntem în curs de a clarifica rolurile, pentru că, din nou, dacă rolurile sunt duplicate, o să apară probleme. Ceea ce îmi doresc foarte mult este să eliminăm suprapunerea de roluri, dar să mărim impactul, că asta ne dorim', a transmis aceasta.
Procesul de debirocratizare este, de asemenea, o provocare, pentru că, deși există legislație, aceasta nu este implementată unitar.
'Pe partea de debirocratizare e o provocare mai ales pentru că s-a vorbit foarte mult în România de debirocratizare. Avem și legislație, dar nu e implementată unitar. Încercăm să ne uităm la experiența altor țări, să vedem ce au făcut ei bine, să încercăm să adaptăm și suntem destul de aproape cu o soluție locală, dar foarte bună și care seamănă mult cu ce s-a întâmplat în exterior. Sperăm să găsim deschidere la nivel de Guvern pentru că avem nevoie de suportul tehnic al personalului de acolo. Cea mai mare nevoie pe care o avem este de oameni. Oameni care să dorească să vină să pună umărul pe condițiile salariale pe care le are în acest moment Guvernul României, care, nu știu cât de mulți știți, dar nu sunt deloc competitive, nu fac față concurenței cu mediul privat. Eu le-am propus unor oameni să-și ia un an sabatic pentru țară. Vă asigur că o să fie foarte provocator și în același timp cred că la final, dacă simți că ai pus o cărămidă cât de mică, dar una de-aia care nu mai poate fi dărâmată - că eu cu gândul ăsta am venit - cred că pleci de acolo și cu mulțumire că ai reușit să faci ceva', a mai spus Gheorghiu.
Președintele Romanian Business Leaders (RBL), Sergiu Neguț, a afirmat că acest mesaj referitor la nevoia de oameni cu experiență managerială l-a auzit foarte des în ultimul timp la întâlnirile cu diverși membri ai Guvernului.
'Vreau să spun că mesajul ăsta în întâlnirile pe care le-am avut cu diverși membri ai Guvernului în ultimele șase luni l-am auzit de foarte multe ori, și anume că e nevoie de oameni care au experiență managerială și care sunt dispuși să facă sacrificiu, să accepte pentru o perioadă nivelul ăsta de salarizare. Deci, dacă printre noi, dacă printre oamenii noștri din companii sunt oameni care sunt dispuși să facă genul ăsta de sacrificiu, dacă sunt dispuși să intre și să pună umărul, eu sunt convins că dacă îi grupăm pe arii de competență ei o să poată să intre în sistem. Și cred că în momentul ăsta una din marile găuri pe care le are România este faptul că atunci când vorbim de administrație publică și de business vorbim limbi diferite. Oameni cu care am stat de vorbă din administrația publică nu au o înțelegere profundă de business. Noi, când vorbim cu administrația publică, nu avem o înțelegere profundă despre cum funcționează administrativ lucrurile ca să poată să fie schimbate. Dacă reușim să ne amestecăm sângele un pic, să nu mai fim așa caste diferite, ar fi foarte bine pentru ambele părți, că am reuși să construim un impact', a arătat Neguț.
Peste 200 de antreprenori, lideri din mediul de business și experți se vor reuni, miercuri și joi, la cea de-a VI-a ediție a evenimentului RBL Capitalul românesc, organizat de Fundația Romanian Business Leaders (RBL).
Ediția din acest an, 'RBL Capitalul românesc 360°', propune un format complet reconfigurat, care privește România dintr-o perspectivă integrată și explorează cele opt forme de capital care definesc o economie modernă, competitivă și sustenabilă: sportiv, cultural, social, artistic, apărare, simbolic, uman și financiar.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x