Ginerele lui Bercea Mondial rămâne în arest

| 26 iun, 2014

Judecătorii Tribunalului Constanţa au respins, joi, cererea de eliberare din arest preventiv a lui Marius Constantin, ginerele lui Anghel Sandu, zis Bercea Mondial, şi de modificare a controlului judiciar impus copiilor acestuia, Izaura şi Grinică Anghel.

Marius Constantin va rămâne în continuare în spatele gratiilor, iar Izaura şi Grinică Anghel sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.

Miercuri, la Tribunalul Constanţa, avocatul Pavel Abraham a solicitat instanţei eliberarea lui Marius Constantin şi modificarea controlului judiciar impus Izaurei şi lui Grinică Anghel, în cadrul procesului în care cinci membri ai familiei lui Bercea Mondial au fost trimişi în judecată în dosarul privind presupusa şantajare a fratelui şefului statului, Mircea Băsescu.

Citeşte şi: Dosarul Băsescu-Bercea. BERCEA MONDIAL, dus joi la DNA


"Noi solicităm, aşa cum am făcut-o şi înainte, revocarea măsurii arestării preventive pentru Constantin Marius, punerea lui deîndată în libertate, eventual constituirea altor măsuri de tip preventiv cum ar fi controlul judiciar şi modificarea controlului judiciar pentru Anghel Izaura şi Anghel Grinică, deoarece toţi membrii familiei sunt arestaţi şi trebuie să aibă posibilitatea să se prezinte, să-i viziteze, să le asigure ajutor în perioada în care sunt încarceraţi, deoarece ar veni în contrast, dacă nu s-ar întâmpla acest lucru, cu încălcarea unui drept fundamental al familiei de a avea posibilitatea să se viziteze între ei chiar şi în contextul în care se găsesc în stare de arest", a declarat Abraham înainte de a intra în sala de judecată.

Pe 23 iunie, procurorii DNA - Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a cinci inculpaţi în dosarul privind şantajarea lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu. Aceştia sunt ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, aflat în stare de arest preventiv pentru şantaj cu circumstanţe agravante în stare de recidivă, fiica lui Bercea, Izaura Anghel, precum şi minorul de 17 ani Grinică Anghel - pentru şantaj cu circumstanţe agravante, cei doi aflându-se sub control judiciar.

Citeşte şi: Avocatul lui Mircea Băsescu: Ce am auzit astăzi denigrează întreg sistemul de justiţie


În acelaşi dosar penal au mai fost trimişi în judecată pentru şantaj fiul lui Bercea, Florin Anghel, care este în penitenciar pentru executarea pedepsei într-o altă cauză, şi mama acestuia, Fănica Anghel - mama Izaurei, şi aceasta arestată într-un alt dosar.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ