Gorghiu: Liberalii să rămână modești și solidari cu cetățenii, curajoși în fața adversarilor politici, uniți în partid

| 24 sep, 17:54

Copreședintele PNL Alina Gorghiu afirmă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că liberalii trebuie să rămână ''modești și solidari cu cetățenii, curajoși în fața adversarilor politici și uniți în interiorul partidului''.

''Le mulțumim celor care au încredere în PNL! Chiar dacă suntem pe primul loc în preferințele românilor, știm că nu sondajele câștigă încrederea oamenilor, ci echipa și programele pe care le prezentăm. Liberalii trebuie să rămână modești și solidari cu cetățenii, curajoși în fața adversarilor politici și uniți în interiorul partidului'', a scris Gorghiu, joi, pe pagina sa de socializare .

Reacția acesteia vine după ce INSCOP a prezentat o cercetare potrivit căreia PNL conduce în intenţia de vot la parlamentare, urmat de PSD şi UNPR.

"Noul PNL conduce în intenția de vot a românilor cu 42% (față de 44,5% în iulie și 44,7% în aprilie). Pe locul al doilea se situează PSD cu 35% dintre opțiuni (37,1% în iulie și 39,1% în aprilie). Pe poziția a treia se clasează UNPR cu 5,1% intenție de vot, formațiunea progresistă fiind pentru prima dată măsurată separat de PSD. Poziția a patra este ocupată de UDMR cu 5% din intențiile de vot (5,1% în iulie și 5,2% în aprilie)", se arată într-un comunicat al INSCOP remis joi presei.

Tag-uri: Alina Gorghiu, PNL, sondaj
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ