Greşeala pe care o fac românii când aprind candela! Ce spune Biserica despre acest obicei

| 19 sep, 2014

Omul în general, nu doar creştinul, este atras de lucruri care vin din sfera magiei, superstiţiei, a fabulosului. Astfel, şi în rândul anumitor creştini apar câteva practici bolnave, care dăunează grav sănătăţii creştin-ortodoxe.

Ne referim la situaţiile în care cuvântul trece din om în om şi îşi pierde ţelul şi folosul respectiv, şi pe mai departe, ne e dat să descoperim broşuri, pliante şi xeroxuri cu sfaturi şi învăţături eronate despre trăirea vieţii duhovniceşti.

Dintre acestea amintim: să aprinzi candela în casă ca îngerul candelei să vegheze casa; când aprinzi candela sau lumânarea să-ţi pui o dorinţă; candela să fie aprinsă 24 de ore; să aprinzi în fiecare zi un număr fix de lumânări; dacă cineva îţi face vreun rău, să-i scrii numele pe un bileţel şi să-l arzi în flacăra unei candele; în fiecare zi să dai un număr fix de pachete cu diferite alimente; la necaz să arzi lumânările invers şi altele de felul acesta, punctează ziarul Bisericii.

Dacă studiem mai în adânc aceste situaţii, vedem că sunt nu numai practici dăunătoare, ci conţin şi învăţături cu totul străine de adevărul creştin. În primul caz, "îngerul candelei" nu există, căci îngerii se dăruiesc spre ocrotire doar fiinţelor vii. Legat de faptul punerii unei dorinţe atunci când aprinzi candela, subliniem că Ortodoxia nu trăieşte din şi cu dorinţe, ci atunci când aprinzi candela te închini şi faci rugăciuni, deci trebuie să înlocuim dorinţa cu rugăciunea, pentru că Dumnezeu caută doar spre rugăciunea sinceră.

Citeşte şi: Uleiul din candelă şi aghiasma au puteri vindecătoare NEŞTIUTE

Iarăşi, scrierea numelui într-un bileţel şi arderea în flacăra candelei este un gest de batjocorire a importanţei creştine a candelei şi duce la săvârşirea unui mare păcat, acela de a dori răul cuiva şi nu îndreptarea lui. Nu cumva Hristos a spus să iubeşti pe vrăjmaşi?! Atunci, cum poţi căuta în lucrurile sfinte metode care schimbă rolul şi folosul acestora? Cu siguranţă, Dumnezeu nu caută la răutatea omului, ci aşteaptă îndreptarea lui.

Arderea lumânărilor invers, cu partea de sus în jos, este un lucru absolut greşit, căci lumânarea este simbol al jertfei şi rugăciunii curate. Acest lucru nu schimbă cu nimic situaţia, căci lumânarea având fitil de sus până jos, tot va arde, chiar dacă îi este schimbată poziţia. În legătură cu numărul fix de pachete sau de lumânări, subliniem faptul că nimeni şi nimic nu poate condiţiona facerea de bine sau milostenia. Când dăruieşti ceva, nu contează numărul şi cantitatea, ci credinţa şi dragostea cu care le împarţi.

Acestea sunt lucruri care nu aduc nici un folos pentru că sunt utilizate în mod greşit şi aduc pagubă credinţei şi practicii credinţei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 sep, 2014
MIHA
INFORMATII
Vrei sa castigi bani usor,lucrand doar 3 ore pe zi de acasa?Tot ceea ce aveti nevoie este de un calculator conectat la internet!Oferta este extrem de serioasa!Nu este MLM! Nu este joc piramidal!Pentru mai multe detalii accesati e-mailul [email protected],cu titlul infoo/////

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ