Guvernatorul BNR: în România consumatorul a devenit mult mai prudent în privinţa creditelor

| 08 mai, 2013

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a precizat că populaţia a devenit mult mai prudentă în ceea ce priveşte împrumuturile, iar mulţi chiar vor să scape de datorii. Oficialul BNR a subliniat că acesta înseamnă maturizare, atenţie, echilibru, într-un cuvânt "normalizare".

Mugur Isărescu a declarat că evoluţia creditului de consum este în continuare nefavorabilă. Guvernatorul a explicat că doi factori acţionează în această direcţie şi sunt importanţi, şi constatăm o regândire, la nivel de populaţie, la nivelul fiecărei familii, a raportului economisire/împrumuturi.

"Populaţia a devenit mult mai prudentă în ceea ce priveşte împrumuturile. Este vorba şi de experienţa trecută. Bugetele de familie au început să fie construite, spun eu, mai solid. Mai solid înseamnă însă şi cu mai puţine riscuri. Nu se mai avântă lumea în aceeaşi măsură să ia împrumuturi, să le reînnoiască pe cele vechi. Mulţi vor chiar să scape de datorii. Sloganul pe care îl citim este cam acesta: Domnule, am văzut cum e, hai să încercăm şi altceva. Am văzut cum e şi nu e plăcut. Creditul are o perioadă foarte plăcută, durează puţin când îl iei şi două trei luni următoare când faci cumpărături, pe urmă vine o perioadă mai puţin plăcută şi aia durează mult", a spus Mugur Isărescu.

Pe de altă parte, guvernatorul spune că se observă o atitudine mult mai favorabilă economisirii. "Explicaţia pentru această atitudine este că populaţia a devenit mult mai prudentă. Aceasta înseamnă maturizare, atenţie, echilibru", a conchis. Isărescu.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ