Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

8532 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
30 iun, 18:28
Robertdot
Дайте совет
Хотел спросить
http://offeramazon.ru/skyseven
Советуют взять здесь
30 iun, 11:15
Cedricoceam
Earn more money from $ 9709 per day online
Bitcoin Makes People Rich And You Can Be The Next

I finally know what it's like to live your dream.
I no longer feel like I'm outside while everyone else is having fun.
http://yemn.sacure98sd.xyz/915db
The Bitcoin Profit allowed me to retire early and live a lifestyle that the 1% of the richest live.
http://yxuwok.miserablelife.com/780b8



I highly recommend it as an easy intro to this profitablle business model.
Once you begin romantically texting, stay on the platform.
Now a day Keettoo Keyboard app is also offering Paytm cash along with Mobikwik money. it gives you the unique opportunity to earn direct money by watching ads which come to you through push notifications. You can also use it as a default keyboard. To earn from this app You just need to download it. Then creatte a new account using your email id & mobile number. Now watch daily ads & collect credits. Redeem the cash to your one of the favorite wallet.
Even though as an American citizen you are required to serve on a jury when you are sellected, the government still pays you.
There are legitimate paid survey sites who will pay you money for surveys and much more. One example is Mindspay, who will pay you to take surveys and to sign up for trial offers.
29 iun, 22:29
CalvinVaw
Make money from $ 9795 per day online
How much can I earn per day? At least $ 15 000 a day.
The CryptoCode is the future of online trading using the fast growing cryptocurrency market.
Our members are the lucky few who have seized the opportunity to invest and have made a fortune from their cozy four walls.
http://iyhtw.belluga.xyz/7f2
Suitablle for everyone - Never traded before? No need to worry, we will do everything for you
It only takes a few minutes to get started and work 24/7
We don't want your money, not even a cent. The software is free of charge.
Customer service is available 24/7 for all of your needs
http://koiwmpuf.andenfilm.xyz/496b6e





This might also work for you if you are in college and looking for how to make money as a student.
ShopTracker will pay you $36 for the year. That’s a free passive income for not doing anything but sharing your purchase history. The purchase history is also kept private.
While there are many ways to do this, Etsy is one of the most popular and accessible. You can set up a shop and sell your wares through the Etsy . Here's an overview and guide to launching your Etsy shop and how to do it with success. To drill down, here are Etsy's own set-up instructions in detail. Remember, Etsy is also one of the first places people to go to find something handmade or customizable, so you’ll be where your audience is.
They pay about $10 for each hour of audio you transcribe.
(Or which ones they pay for traffic on.)
28 iun, 00:26
DorisJup
xxx video
Новое порно видео ролики на андроид смарт с самыми классными категориями. Можно посмотреть онлайн и закачать без регистрации

японки порно
старое порно
японское порно
инцест порно скачать
скачать порно на мобильный телефон
лучшие ххх ролики секса http://fporno.ru/ порно онлайн на мобильный телефон
http://sexaporn.com/ - mp4 pornon video http://mobi-sat.ru мобильное порн http://pornoya.ru зо ххх на телефон порно
27 iun, 15:50
Bennyidext
kQmf$7sB6r@Z Секрет евреев
Секрет евреев: Еврейские мужчины лечат простатит за 2-3 недели!
Один раз в жизни! Раз и навсегда! Узнаем как... https://txxzdxru.diarymaria.com/

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ