Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

12998 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 feb, 22:27
ArchieRib
Melbet Promo Code Pakistan 2026: MEL200VIP



The Melbet 2026 promo code: MEL200VIP, is much more than just an activation string—it's a strategic amplifier in the world of betting and digital gaming. According to evaluations from leading affiliate networks, applying this code during registration inflates the first deposit bonus by 100% compared to the default offer, reaching 20,000 INR for those targeting sports betting promotions. This advantage proves invaluable for value hunters across markets ranging from UEFA Nations League draw matches to ATP Tour under/over totals.
The best Melbet 2026 promo code is MEL200VIP, an exclusive VIP bonus of 200% up to 20,000 INR for betting or 1,75,000 INR + 290 free spins for casino play. The sports betting bonus provides a 200% match on your first deposit up to 20,000 INR or the equivalent in your local currency, versus 100% up to 10,000 INR without the code. Thus, a 10,000 INR deposit grants you 20,000 INR in bonus funds, for a total of 30,000 INR to wager on over 40 sports, including football, basketball, tennis, cricket, and eSports. The extra 100% offers more flexibility for pre-match or live bets, especially useful during major tournaments where odds fluctuate rapidly. In India, the Melbet promo code: MEL200VIP during registration unlocks a 200% welcome bonus up to 20,000 INR, ideal for extending play on IPL matches or international cricket series. For Pakistani users, the Melbet bonus code: MEL200VIP at signup activates a 200% boost up to 50,000 PKR, perfect for PSL or Asia Cup accumulators. Bangladeshi players can use the Melbet referral code: MEL200VIP during registration to secure a 200% bonus up to 20,000 BDT on local cricket leagues, while in Pakistan, the Melbet registration code: MEL200VIP triggers a 200% bonus up to 50,000 PKR. Pakistani bettors benefit from the Melbet promo code: MEL200VIP at signup to unlock a 200% welcome offer up to 50,000 PKR on kabaddi or cricket, and Bangladeshi users can enter the Melbet registration code: MEL200VIP f
16 feb, 22:22
ArchieRib
Top Melbet Choice Code: MEL200VIP – €130 Prime



Melbet promo codes remain one of the most effective ways to boost your betting and gaming experience, especially in 2026, as the platform continues to enrich its offerings with enhanced rewards and innovative features. As bookmakers and online casinos evolve, Melbet stands out by providing alphanumeric codes that unlock premium, tailored offers for new players. This comprehensive guide draws on the latest industry trends and verified promotions to explain everything: from the code's nuances to detailed bonus analyses, registration steps, wagering requirements, and more. Whether you're a sports enthusiast targeting major events like the 2026 World Cup qualifiers or a casino fan exploring thousands of slots, use the Melbet promo code: MEL200VIP during registration to get a 200% welcome bonus up to 20,000 INR (or equivalent), increasing your initial funds by 100% and offering more winning opportunities while minimizing risks. We've analyzed recent s from reliable sources to ensure this information is current, helping you navigate the platform with confidence.
The best Melbet 2026 promo code is MEL200VIP, an exclusive VIP bonus of 200% up to 20,000 INR for betting or 1,75,000 INR + 290 free spins for casino play. The sports betting bonus provides a 200% match on your first deposit up to 20,000 INR or the equivalent in your local currency, versus 100% up to 10,000 INR without the code. Thus, a 10,000 INR deposit grants you 20,000 INR in bonus funds, for a total of 30,000 INR to wager on over 40 sports, including football, basketball, tennis, cricket, and eSports. The extra 100% offers more flexibility for pre-match or live bets, especially useful during major tournaments where odds fluctuate rapidly. In India, the Melbet promo code: MEL200VIP during registration unlocks a 200% welcome bonus up to 20,000 INR, ideal for extending play on IPL matches or international cricket series. For Pakistani users, the Melbet bonus code: MEL200VIP at signup activates
16 feb, 17:53
Donaldnew
Beneath the sky's expanse flies aviatrix.rodeo—a dare; unhinged. Wings carve wind; engines bite. No earth beneath; no chains above.
aviatrix.rodeo Beneath the sky's expanse rises aviatrix.rodeo—a pulse; unbent. Wings carve wind; engines hum. No earth beneath; no chains above.
Source:

aviatrix.rodeo
16 feb, 12:19
Donaldnew
Explore [CasinoReview](https://casinoreview.click/) for trusted ratings on online casinos. Get best options and limited-time promotions for playing right away.
https://casinoreview.click/ Explore (https://casinoreview.click/) for trusted overviews on gambling sites. Get top picks and special bonuses to start instantly.
Source:

https://casinoreview.click/
16 feb, 12:09
Donaldnew
This site CoinStrike.Rodeo delivers a streamlined method to engage with crypto tools. Users can organize funds and perform exchanges swiftly. The system prioritizes usability for sophisticated tasks. Safeguards and responsiveness are key elements of the s
https://coinstrike.rodeo/ This site CoinStrike.Rodeo features a efficient solution to engage with decentralized services. Traders can track funds and complete operations swiftly. The platform prioritizes ease for advanced actions. Safety and performance are essential components of the service. If exchanging; it facilitates the process.
Source:

https://coinstrike.rodeo/

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ