Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5368 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
31 mai, 04:02
Robertnet
Play hoyle casino online free
a Curacao license is a good collection of slot machines, tournaments and lotteries are not held. Of course, welcome gifts are a good reason to expand your experience as a gambler. New online casino, where they give a free bunus for peeling with pearl dengami on the account. Zum Anbieter. User rating 4. It works like this: a new player, accidentally or purposefully visiting the casino's official website, decides whether to register. It is important to understand that no online establishment will operate at a loss, so the Rules establish the validity periods of bonuses, wagers, limits on the amount or slot machines for wagering, and other types of restrictions. If the requirements are not met, rewards expire and the user's account may be blocked.

Source:



https://homeprice-city.com
Play hoyle casino online free
31 mai, 00:45
CharlesScump
зайти на kraken через зеркало
Source:

- https://ppshookah.com/gde-najti-ssylku-na-kraken-tor.html

зайти на kraken через зеркало
30 mai, 18:53
AndrewClage
labakais tiessaistes kazino ar istu naudu Starda kazino
Tokie apdovanojimai suteikiami aktyviems vartotojams, taip pat lojalumo programoje pereinant i kita lygi. No deposit bonus Fresh kazino(sviezios) kazino Fresh (sviezios) no deposit bonus: 50 freespins. Gauti promo koda. Registracijos premija kazino no deposit. Registracijos procesas kazino tradiciskai prasideda nuo oficialios svetaines tyrimo. 100 frispinu be depozito.

Source:

labakais tiessaistes kazino ar istu naudu Starda kazino


labakais tiessaistes kazino ar istu naudu Starda kazino
30 mai, 10:41
Waynenig
бс гейм проверка и бонусов обзор Drip Casino casino зеркало
F1 Casino дарит 1111 рублей за регистрацию без депозита. Бонусы на депозит. В большинстве случаев сам игрок может выбрать самостоятельно наиболее привлекательный для себя вариант: Деньгами на баланс в установленном размере. 100 фpиcпинoв.

Source:

[url=https://vk.com/drip_casinoonline]бс гейм проверка и бонусов обзор Drip Casino casino зеркало[/url]


бс гейм проверка и бонусов обзор Drip Casino casino зеркало
30 mai, 10:21
Waynenig
почему не блокируют онлайн казино
Регулятором является Комиссия с острова Кюрасао. Во-вторых, бездеп это всегда небольшое количество фриспинов или небольшая сумма денег, что вряд ли отразится на бизнесе оператора. Реальные деньги не требуют отыгрыша и могут быть выплачены немедленно. Бездепозитные bonus с отыгрышем вейджера предлагаются многими виртуальными игровыми заведениями. За регистрацию можно получить бездеп в размере 15 ФС или бонус к пополнению на сумму до 2 тысяч долларов. Наличие бонуса подходящего. Как выбрать приветственный бонус без депозита.

Source:

- https://vk.com/drip_casinotop

почему не блокируют онлайн казино

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ