Hitler: Cu românii nu se poate face nimic

În doar un an – perioada cuprinsă între 23 iunie 1940 şi 22 iunie 1941 – dintr-un partener economic fără un prea mare rol politic, România a devenit un aliat al Reich-ului, a cărui contribuţie economică şi militară era de maximă importanţă pentru planurile Germaniei.

Ralierea politicii României la cea a Axei Berlin-Roma începuse încă din ultimele luni ale domniei lui Carol al II-lea, pe fondul evoluţiilor dramatice din arena politică europeană, încheiate cu şocul capitulării Franţei şi în urma pierderii Basarabiei şi a nordului Bucovinei după ultimatumurile sovietice din iunie 1940.

Spirit adaptabil, regele Carol al II-lea – despre care academicianul Florin Constantiniu aprecia, într-un mod foarte sugestiv, că „peste oţelul german s-a pus rugina românească” – „cârmise” în direcţia Berlinului în iulie 1940, prin instalarea guvernului Ion Gigurtu, industriaş român cunoscut pentru sentimentele sale pro-germane. Suveranul român mersese şi mai departe, solicitând prezenţa în România a unei misiuni militare germane.

Despre diplomaţia românească din vara anului 1940 ne vorbeşte în memoriile sale ministrul de Externe al Italiei, contele Galeazzo Ciano, ginerele lui Mussolini: „Îi primesc pe români. Josnicia lor este revoltătoare. Nu deschid gura decât pentru a arunca asupra noastră o cascadă de complimente libidinoase. Merg până la a vorbi cu dispreţ de «Dictatul de la Versailles»!”.

Citeşte continuarea pe Historia.ro.